Comunicate de presă

23/05/2014 | Comunicate de presă | 917
Viceprim-ministrul, ministru al Economiei, Valeriu Lazăr a avut la 22 mai, curent o întrevedere cu directorul general „EXIMBANK - Gruppo Veneto-Banca”, Lucio Luigi Gaita. Reprezentanții grupului bancar și-au arătat interesul pentru dezvoltarea unui parteneriat de sponsorizare a pavilionului Republicii Moldova din cadrul Expoziției Internaționale de la Milano din 2015. În calitatea sa de comisar național pentru organizarea expoziției, Valeriu Lazăr a salutat propunerea de colaborare, subliniind faptul că participarea la Expo Milano-2015 reprezintă o oportunitate extraordinară pentru Moldova. „Ne-am ambiţionat...
23/05/2014 | Comunicate de presă | 401
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a convocat o ședință cu reprezentanții tuturor ministerelor și autorităților publice centrale responsabile de implementarea Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător (DCFTA) cu Uniunea Europeană pentru a examina mersul pregătirii de intrarea în vigoare a acestuia. În cadrul ședinței a fost examinat orarul realizării acțiunilor ce țintesc implementarea cât mai eficientă a viitorului Acord, inclusiv transpunerea mai multor directive europene, consolidarea capacităților instituțiilor de stat pentru a face față noilor cerințe și informarea agenților...
22/05/2014 | Comunicate de presă | 518
Progresul în implementarea reformelor structurale în vederea lansării celei de-a doua Operațiuni de Politici pentru Dezvoltare cu Banca Mondială a fost examinat într-o ședință cu echipa de economiști a BM Mame Fatou Diagne și Ruslan Pyontkivski, aflați la Chișinău. Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a apreciat suportul Băncii Mondiale acordat Republicii Moldova pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare economică a ţării şi implementarea agendei transformărilor structurale, ce ţintesc stimularea creşterii economice, ameliorarea competitivităţii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri. Acesta a subliniat...
22/05/2014 | Comunicate de presă | 452
Ministerul Economiei informează despre lansarea aplelului de propuneri de proiecte pentru anul curent de către Iniţiativa Central Europeană (ICE) în cadrul Programului de schimb de Know-how, finanţat de Italia (Know-how Exchange Programme – KEP ITALY). Programul este adresat instituţiilor din sectorul public și privat, organizațiilor internaționale și non-guvernamentale (ONG-uri) care dezvoltă proiecte de interes public, autorităților naționale, regionale și locale, instituțiilor de învățământ şi cercetare, organizațiilor de mediu, parteneriatelor publice-private. Aria tematică a propunerilor de proiectele înaintate de aplicanţi poate...
21/05/2014 | Comunicate de presă | 994
Cca 90% din cele 44 de acțiuni prevăzute în Foaia de parcurs pentru eliminarea constrângerilor critice în calea mediului de afaceri pot fi considerate realizate sau la o etapă avansată de implementare, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei,Valeriu Lazăr, care a prezentat în ședința Guvernului raportul trimestrial privind implementarea Foii de parcurs, cu date cumulative pentru perioada 25 septembrie 2013 – 15 mai 2014. Acţiunile incluse în document au fost axate pe abordarea ţintită a constrângerilor şi problemelor pentru fiecare domeniu...
21/05/2014 | Comunicate de presă | 640
După 5 ani de implementare practică a conceptului de dezvoltare regională, putem constata crearea tututor premiselor legislative și instituționale pentru demararea următoarei etape a procesului, și anume de internaționalizare, dar și de absorbție a fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul Forumului internațional „Depășirea disparităților regionale”, care se desfășoară la Chișinău, cu participarea reprezentanților a peste 20 de țări. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, care este și președinte al Consiliului național de coordonare a...
20/05/2014 | Comunicate de presă | 623
Programul celui mai mare eveniment investițional al anului curent - „Moldova Business Week” a fost aprobat de comitetul organizatoric al evenimentului, iar doritorii se pot deja înscrie pentru participare. Moldova Business Week (MBW), care va reuni reprezentanți de nivel înalt ai UE, Austriei, Bulgariei, Turciei, R. Moldova, etc., dar și a mai multor instituții europene precum BEI, BERD ș.a., se va desfășura în perioada 5-12 iunie a.c., începând cu Forumul exportatorilor. Forul va întruni top 100 exportatori ai anului 2013,...
20/05/2014 | Comunicate de presă | 379
În această zi, cu 139 de ani în urmă, a fost semnat Tratatul diplomatic internaţional „Convenţia Metrului”, care a marcat începutul cooperării mondiale în domeniul metrologiei și a pus bazele unui sistem de măsurare coerent în întreaga lume. Prin deciziile adoptate de Convenție s-a stabilit cadrul pentru colaborarea mondială în domeniul științei măsurării și aplicațiilor sale industriale, comerciale și sociale astfel dezvoltându-se Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți (BIPM). Din anul 2004, Biroul stabilește tematici specifice pentru această zi, care...
17/05/2014 | Comunicate de presă | 497
Stimaţi colegi, specialişti în domeniul tehnologiei informaţiei, Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit cu prilejul Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale şi să vă urez mult succes în realizarea obiectivelor ambiţioase ce v-aţi propus - de a dezvolta sectorul tehnologiilor informaţionale într-o adevărată industrie, ce ar putea transforma ţara noastră în una foarte competitivă pe pieţele internaţionale. În acest context, vă doresc multă putere de muncă, cutezanţă şi perseverenţă în tot ce faceţi spre binele cetăţenilor...
17/05/2014 | Comunicate de presă | 411
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a efectuat în această săptămână o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul delegației condusă de Prim-ministrul Iurie Leancă. În cadrul ședinței comune a membrilor Guvernului de la Chișinău și a Comisiei Europene, în frunte cu președintele Jose Manuel Barroso, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a prezentat, în dialog cu comisarul european pentru comerț, Karel De Gucht, situația economică din țară și din regiune, precum și provocările acestui an pentru economia moldovenească. Totodată au fost trecute în...

Pagini

Subscribe to

Comunicate de presă