Titlu

233 km de cale ferată din tronsonul – Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești – vor fi reabilitați începând cu 2019
04/25/2019 - 09:18

La începutul lunii mai a anului curent se finalizează prima etapă a licitației pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată – Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești – pe o distanță de aproximativ 233 de km. Acest subiect, dar și altele privind dezvoltarea infrastructurii feroviare și de atragere a investițiilor, au fost discutate în cadrul ședinței ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu administrația Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM).

 

 

De asemenea, în cadrul ședinței s-a vorbit despre faptul că, odată cu reabilitarea tronsonului vor avea loc și lucrări privind renovarea stației Giurgiulești, reînnoirea și modernizarea liniilor de cale ferată, control-comandă și semnalizare, telecomunicații, etc.

 

 „Trebuie să reușim să reconstruim calea ferată nu doar pe acest tronson, dar și de la stația Ungheni până la stația Chișinău, atunci vom avea posibilitatea să majorăm viteza și volumul de marfă transportată pe aceste segmente, tariful pentru transport se va micșora, ceea ce va reduce volumul de marfă transportată pe drumurile naționale, care sunt supuse lucrărilor de reconstrucție”, a declarat Chiril Gaburici.

 

 

Conform planului de acțiuni, lucrările de proiectare și reconstrucție se vor desfășura pe parcursul anilor 2019-2021. Valoarea proiectului este de peste 55 milioane de euro sub formă de credit și va fi implementat cu suportul Băncii Europene de Dezvoltare și Reconstrucție, Băncii Europene de Investiții și Uniunii Europene.

 

 

Totodată, în cadrul întâlnirii de lucru, ministrul Economiei și Infrastructurii a solicitat conducerii CFM să întreprindă măsuri sporite în vederea combaterii fenomenului furtului de motorină și de lubrifianți. „Întreprinderile de stat nu trebuie percepute ca unelte de îmbogățire ilicită pentru angajații acestora. Pe de o parte – angajaților CFM le-au fost achitate datoriile salariale istorice și la moment se identifică soluții de majorare a salariilor, dar pe de altă parte – sunt generate pierderi și astfel blocate aceste inițiative”, a menționat Chiril Gaburici.