Titlu

Antreprenorii din Republica Moldova vor beneficia de suport financiar în cadrul Programului COSME
05/24/2016 - 17:47

24 mai, Chișinău - Circa 40 de antreprenori  din Republica Moldova, au participat la primul eveniment de informare despre Programul European pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (COSME). Evenimentul a fost organizat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care este punctul național de contact al Programului COSME în Republica Moldova.

 

Iulia Iabanji, directorul general ODIMM, a menționat că Republica Moldova este prima țară-membru al Parteneriatul Estic, care a aderat la Programul COSME și care reprezintă o oportunitate inedită pentru promovarea competitivității întreprinderilor autohtone, oferind acces la finanțare și condiții cadru pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor. ”Programul COSME este destinat cooperării industriale internaționale, dezvoltării spiritului antreprenorial și internaționalizării întreprinderilor prin intermediul rețelei Enterprise Europe Network (EEN). ODIMM, alături de partenerii săi din consorțiu  – Camera de Comerț și Industrie, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Rețeaua de Transfer Tehnologic din Moldova asistă IMM-urile din țară să acceseze fondurile EEN, în scopul identificării partenerului de afaceri interesat”, a subliniat Iabanji.

 

La Program pot aplica organizațiile de suport a afacerilor din Republica Moldova, IMM-uri, antreprenori, administrații naționale și regionale. Prin intermediul acestui Program, antreprenorii, inclusiv tinerii din Moldova, pot beneficia de suport în următoarele domenii: facilitarea accesului la noi piețe, în special pe teritoriul Uniunii Europene, promovarea antreprenoriatului şi culturii antreprenoriale, crearea unor condiții favorabile pentru înființarea și dezvoltarea afacerilor.

 

Programul European pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este un instrument de sprijin financiar al Comisiei Europene pentru susținerea competitivității IMM-urilor. Bugetul Programului constituie 2,3 miliarde euro și urmează să fie implementat pe o perioadă de 6 ani. Programul prevede acordarea suportului pentru  39 000 de întreprinderi din țările Europei, care vor putea crea sau păstra 29 500 de locuri de munca și va lansa anual 900 de noi produse, servicii sau procese.

 

Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2014 – 2020 (COSME) a fost semnat la 29 septembrie 2014.