Titlu

Au fost semnate primele 4 contracte de reparație a drumurilor din cadrul Programului Drumuri Bune pentru anul 2020
07/01/2020 - 17:11

Primele patru contracte de executare a lucrărilor de întreținere periodică a drumurilor publice locale, comunale și străzi, din cadrul Programului Drumuri Bune pentru anul 2020, au fost semnate, astăzi, în cadrul unui eveniment cu participarea ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și a directorului general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Veaceslav Potop.

 

Conform prevederilor, până în luna noiembrie a anului curent, în baza celor 4 contracte vor fi reparate drumurile din 204 localități, și anume din raioanele Fălești, Sângerei, Ocnița, Briceni, Șoldănești, Rezina, Nisporeni și Ialoveni. În total vor fi reparate 243 km de drumuri publice, în sumă de circa 222 mln lei. Banii vor fi alocați din bugetul de stat.

 

„Este un volum mare de lucrări, dar și o investiție importantă a statului în infrastructură. Astfel, vreau să atrag atenția nu doar la valoarea cantitativă a Programului Drumuri Bune pentru anul 2020, dar și la asigurarea calității. Solicit o monitorizare mai riguroasă și exigentă a calității lucrărilor de reparare a drumurilor și respectarea tuturor standardelor și proceselor tehnologice, nu în ultimul rând asigurând o transparență maximă a licitațiilor publice pe celelalte 13 loturi”, a declarat ministrul Sergiu Railean.

 

Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat, că în total, pentru implementarea Programului Drumuri Bune pentru anul 2020, legea bugetului de stat prevede alocarea sumei de 1 375 000,0 mii lei. Pentru sub-programul de reparație a drumurilor publice naționale vor fi alocați 250 000,0 mii lei, din care vor fi reparate capital 86,3 km de drumuri. Pentru sub-programul de reparație și întreținere periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor au fost distribuite 1 125 000,0 mii lei, din care vor fi îmbunătățite 906 km de drumuri din circa 900 localități.

 

Sectoarele de drum au fost selectate conform propunerilor Autorităților Publice Locale de nivelul I, iar pentru determinarea volumului alocațiilor au fost luate în considerație criterii precum numărul populației din localitate, conexiunea cu școlile, grădinițele, instituțiile medicale, precum și cu agenții economici, care prestează servicii populației.