Titlu

Banca Mondială a prezentat rezultatele studiului „Costul reglementării de stat a activității de întreprinzător 2018”
05/24/2019 - 18:35

„Asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea afacerii, precum şi sporirea încrederii businessului față de organele de stat, este una dintre prioritățile principale care se află pe agenda Guvernului Republicii Moldova. Astăzi avem proceduri simplificate și accesibile de înregistrare a companiilor, un sistem informațional automatizat de gestionare si eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) funcțional,  o procedură mai simplă de notificare privind inițierea activității de comerț, un număr redus de licențe, o diminuare a controalelor de stat şi a costurilor pentru obținerea certificatelor sanitare, precum și o scădere a ponderii întreprinderilor ale căror preţuri sunt reglementate de către stat. Declarația a fost făcută de Secretarul General de Stat, Iulia Costin, în cadrul prezentării de către Banca Mondială a rezultatelor studiului  anual „Costul reglementării afacerilor 2018”.

Simplificarea procedurii de reglementare și de politici pentru întreprinderile mici și mijlocii, și înlăturarea barierelor care împiedicau dezvoltarea acestora au dus la atingerea unor rezultate palpabile. „Multe acțiuni au fost întreprinse  pentru  îmbunătățirea mediului de afaceri, însă sunt și multe reforme guvernamentale care sunt încă în proces de implementare în vederea stabilirii unui mediu de afaceri favorabil și atractiv în Republica Moldova”, a precizat Secretarul General de Stat.

Potrivit studiului „Costul reglementării de stat a activității de întreprinzător”, costul desfășurării afacerii, în anul 2018, a înregistrat o ușoară creștere. Indicatorul general de timp, care descrie percepția managerilor despre nivelul implicării statutului în activitatea întreprinderii, în anul curent a crescut de la 7,9 la 10,2%.

Un alt indicator este ponderea persoanelor ce au observat îmbunătățiri în mediul de afaceri. Față de anul trecut a scăzut ponderea celor ce au observat înrăutățiri în mediul de afaceri, scăzând însă și ponderea celor ce au afirmat contrariul.

Durata de înregistrare  a unei întreprinderi la Agenția Servicii Publice este doar 4 zile, iar  timpul consumat pentru  pentru a face față procedurilor este de circa 4.1 ore.

Potrivit studiului, certificarea produselor la import  dureaza în medie 3,7 zile, față de 5,7 zile anul trecut. Costul de obținere a certificatului s-a diminuat de la 237 la 109 dolari.

Numărul controalelor a scăzut în 2018, însă a crescut durata lor. Circa 22% din persoane intervievate consideră că procedurile privind controalele au devenit mai „prietenoase” în anul 2018. E remarcabil faptul că întreprinderile simt mai puțină presiune din partea controalelor: circa 35% din respondenți au menționat că au fost inspectați mai rar.

Republica Moldova a înregistrat progrese la capitolul crearea afacerilor. Atingerea efectelor pozitive se datorează în mare parte reformei cadrului de reglementare a mediului de afaceri, inițiată încă în anul 2016 potrivit Legii nr.181 din 22 iulie. În rezultatul procesului de revizuire si optimizare a actelor permisive eliberate de către autoritățile Administrației Publice Centrale numărul acestora a  fost redus de la 416 la 152. În total au fost eliminate 265 acte permisive, ceea ce a permis reducerea poverii administrative asupra mediului de afaceri cu cca 70 la sută.

Implementarea Ghișeului Unic oferă antreprenorilor şi  autorităților publice doar avantaje. Din totalul 152 de acte permisive prevăzute de Legea nr. 160/2011, au fost elaborate, aprobate și testate pașapoarte pentru 128 acte permisive sau 84% din totalul actelor permisive; 43 de acte permisive din 128 testate se eliberează prin SIA GEAP sau 28% din 152 acte permisive; 17 autorități emitente de acte permisive din numărul total de 31 autorități eliberează acte permisive prin SIA GEAP (55%).

Studiul a fost realizat de Grupul Banca Mondială cu suportul Ministerului Economiei și s-a efectuat în baza unui sondaj, realizat la 630 de întreprinderi care reflectă structura economiei naționale. Costul reglementării de stat a activității întreprinderilor se efectuează anual, fiind al 17-lea de acest tip. Studiul integral poate fi găsit pe site-ul www.uipac.md