Titlu

BEI este interesată în dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Guvernul Republicii Moldova
11/15/2017 - 14:29

15 noiembrie, Chișinău – Pe parcursul anului 2018 intenționăm să punem accentul pe proiectele de dezvoltare a infrastructurii și, în acest sens, rolul Băncii Europene de Investiții (BEI) este unul destul de important în implementarea acestor obiective ale Guvernului. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul atelierului de lucru, organizat de BEI cu tematica ”Revizuirea portofoliului operațional BEI din sectorul public al Republicii Moldova”.

 

Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că susținerea de către BEI a programelor și strategiilor de modernizare a țării, implementate de Guvern, este foarte importantă pentru autoritățile naționale, în special în realizarea proiectelor investiționale de importanță națională în sectorul drumurilor, aprovizionării cu apă, sectorul agricol, energetic, etc. ”În procesul de susținere a proiectelor investiționale, important este faptul că o parte considerabilă a împrumuturilor oferite de către BEI sunt însoțite de granturi din partea UE. Luând în considerație faptul că BEI este un donator important pentru Republica Moldova, contăm pe o continuitate a colaborării și susținerii din partea băncii a eforturilor noastre de modernizare a țării”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.

 

Lionel Rapaille, sef diviziei din cadrul BEI, a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în procesul de implementare a reformelor la toate nivelele, inclusiv guvernamental, economic, etc, precum și viziunile băncii asupra procesului de realizare a proiectelor finanțate de BEI în țara noastră. În context,  oficialului european, a solicitat un plan de priorități din partea autorităților de la Chișinău pentru anul viitor pentru elaborarea unui program de susținere din partea băncii.

 

În cadrul atelierului, participanții au analizat stadiul implementării proiectelor susținute de BEI, precum și a măsurilor care trebuie întreprinse în vederea implementării mai eficiente a acestor programe, în special a celor legate de infrastructura drumurilor și transport, aprovizionare cu apă potabilă și canalizare în municipiul Chișinău, sectorul energetic, agricultură, etc.

 

Referindu-se la potențialele proiecte, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova au menționat că contează pe susținerea BEI în implementarea proiectelor noi în domeniul eficienței energetice și izolare termică a clădirilor publice și blocurilor de locuință, în reabilitarea spitalelor din Republica Moldova, construcția interconexiunilor electrice cu România, precum și a proiectelor privind managementul deșeurilor solide în trei regiuni ale Moldovei și protecției contra inundațiilor.

 

 

În prezent în Republica Moldova sunt în derulare 10 proiecte ale BEI cu un buget de peste 423 milioane euro.