Titlu

BERD oferă 41 de milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău
09/28/2016 - 15:59

28 septembrie, Chișinău – Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) va acorda 41 de milioane de euro, din totalul de 93 de milioane necesare, pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, iar diferența ar putea fi acoperită de un credit BEI și de co-finanțarea din partea UE. Un anunț în acest sens a fost plasat pe pagina oficială al instituției -http://www.ebrd.com/work-with-us/projects/psd/ungeni-chisinau-natural-gas-pipeline.html

 

În document se menționează că scopul proiectului este de a spori securitatea energetică a Republicii Moldova prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Proiectul va include, de asemenea, un plan de acțiune cu obiectivul de liberalizare și reformare a sectorului gazelor din Moldova. Astfel, proiectul va sprijini agenda de reformă în sectorul gazelor naturale, prin liberalizarea pieței, în conformitate cu angajamentele Moldovei la UE și a Comunității Energiei.Evaluarea mediului și socială a acestui proiect a inclus mai multe vizite la fața locului (inclusiv diverse întâlniri și vizite pe teren) de către personalul BERD.

 

BERD anunță pe pagina sa că colaborează cu mai mulți parteneri în pregătirea proiectului, inclusiv cu UE, Comunitatea Energetică, BEI și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA), printre altele.

 

Gazoductul Iași-Ungheni interconectează rețele de gaz din România și Republica Moldova și a fost inaugurat la 27 august 2014. La moment, Republica Moldova, în virtutea parametrilor tehnici existenți, importă prin acest gazoduct peste 1,1 milioane de metri cubi de gaze naturale din România. După construcția fazei a doua a gazoductului până la Chișinău acesta va avea o capacitate maximă de transportare de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an.