Titlu

BERD s-a arătat interesată de dezvoltarea relațiilor cu Republica Moldova
05/11/2016 - 15:09

11 mai, Chișinău – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este interesată în dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv prin susținerea unor proiecte investiționale. Declarația a fost făcută astăzi la Londra de Sir Suma Chakrabarti, președintele BERD, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, care în perioada 10 – 12 mai curent, participă la Reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD.

 

În cadrul dialogului cu delegația Republicii Moldova, președintele BERD a menționat că instituția urmărește evoluția evenimentelor din țara noastră după investirea noului Guvern și a salutat eforturile autorităților centrale îndreptate spre implementarea unor reforme eficiente în toate domeniile social-economice.

 

Președintele BERD a specificat că acțiunile autorităților de la Chișinău dau primele semnale pozitive de stabilizare și în aceste condiții Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cointeresat într-un dialog constructiv de lungă durată cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv sectoarele bancar, energetic, drumuri, infrastructură, etc. Ultima inițiativa fiind gestionarea fondurilor europene pentru implementarea DCFTA și susținerea financiară a sectorul privat.  

 

La rândul său, Octavian Calmîc a vorbit despre politicile promovate de Guvernul Republicii Moldova în direcția depășirii situației social-economice din țară, precum și despre strategiile de perspectivă, care urmează a fi implementate. În context, Octavian Calmîc a menționat că Guvernul a reușit să implementeze un set întreg de proiecte sociale, care, într-un final, au permis micșorarea tarifelor pentru consumatorii finali la energia electrică, gaze naturale, au fost indexate pensiile, etc.

 

Referindu-se la proiectele de perspectivă, viceprim-ministrul Octavian Calmîc a informat despre viziunile Guvernului la formarea bugetului de stat, politicii bugetar-fiscale atât pentru anul curent, cât și pentru 2017, acordarea subsidiilor în agricultură, reformele din sectorul energetic, mediului de afaceri, etc.

 

În cadrul întrevederii au fost discutate și relațiile țării noastre cu Fondul Monetar Internațional, dialogul bilateral privind semnarea unui nou acord, etc. La discuții au participat Guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, și noul șef al reprezentanței BERD la Chișinău Dimitri Gvindadze.

 

De la începutul activității sale în Republica Moldova, din 2005, BERD a finanțat 110 proiecte, fiind investite în economia moldovenească peste un miliard de euro. Portofoliul actual al BERD constituie 447 de milioane euro, alocate pentru infrastructură (74%), instituțiile financiare (11%), industrie, comerț și agrobusiness (10%), sectorul energetic (5%).