Titlu

Chiril Gaburici: „Avem același scop - livrarea de rezultate concrete și vizibile pentru toți cetățenii Republicii Moldova”
02/28/2018 - 15:09

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a participat astăzi la prezentarea Strategiei Europene Comune de Cooperare pentru Dezvoltare (Document de Programare Comună) pentru Republica Moldova, alături de cabinetul de miniștri, ambasadorii țărilor membre ale UE în Republica Moldova și ambasadoarea Elveției. Evenimentul a fost prezidat de prim-ministrul Pavel Filip și Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

 

Strategia Comună are scopul de a asigura consolidarea dialogului coordonat de politici și de a monitoriza implementarea reformelor, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

În cadrul discuțiilor, ministrul Chiril Gaburici a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru asistența oferită până în prezent, reiterând că Ministerul Economiei și Infrastructurii mizează, în continuare, pe susținerea din partea donatorilor europeni la implementarea reformelor economice.

 

„Strategia Europeană Comună de Cooperare pentru Dezvoltare este un document foarte important pentru noi. Ea face referire la câteva direcții-cheie pe domeniul economic, care sunt și priorități ale Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru 2018. Sunt bucuros să constat că există cooperare și implicare de ambele părți, pentru că urmărim același scop - livrarea de rezultate concrete și vizibile pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a subliniat ministrul Chiril Gaburici.

 

Strategia Comună reprezintă rezultatul muncii colective a Delegației UE în Republica Moldova, a Statelor Membre ale UE și a Elveției și este structurată în jurul a patru domenii largi de intervenție: dezvoltarea economică și oportunitățile de piață, inclusiv creșterea economică durabilă și incluzivă, protecția socială și sănătatea, consolidarea instituțiilor și buna guvernare, inclusiv statul de drept și securitatea, conectivitate, eficiență energetică, mediu și schimbări climatice, mobilitatea și contactele interumane, inclusiv sprijinul pentru obiectivele de referință privind liberalizarea vizelor și educația, formarea și cercetarea.

 

Conform Strategiei, în domeniul economiei și infrastructurii, donatorii europeni și-au direcționat intervențiile spre o calitate îmbunătățită a produselor și a serviciilor, acces mai larg la piețele străine și exporturi sporite prin reducerea barierelor tehnice și administrative în fața comerțului și asigurarea conformității cu standardele serviciilor sanitare și fitosanitare (SPS) în contextul DCFTA, un sector TIC competitiv și un cadru de reglementare a sectorului TIC consolidat, creșterea investițiilor necesare pentru modernizarea infrastructurii, dezvoltarea conexiunilor energetice cu UE și îmbunătățirea eficienței energetice etc.