Titlu

Chiril Gaburici: Fiecare dintre noi poate verifica starea drumurilor online, prin intermediul camerelor de supraveghere. Acest lucru va fi posibil și cu ajutorul aplicației, care va fi lansată în curând de Ministerul Economiei și Infrastructurii
11/28/2018 - 12:40

„Siguranța oamenilor este prioritară și trebuie să fie asigurată și prin informațiile operative primite, în acest sens, fiecare cetățean trebuie să cunoască dacă poate porni la drum și pe unde se circulă cu mai puține riscuri. Acordam o atenție maximă prevenirii și de aceea am decis împreună cu colegii responsabili de drumuri să prezentam astăzi, mai multe informații privind modul în care acționăm atunci când condițiile meteo sunt nefavorabile. Rugăm și colegii din mass-media să se implice activ în difuzarea informațiilor de interes public”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul briefingului de presă, privind modul în care sunt pregătite drumurile din țară pentru perioada de iarnă 2018-2019.

Chiril Gaburici a afirmat că, pentru executarea lucrărilor de deszăpezire şi distribuirea materialului antiderapant pe drumurile publice vor fi antrenate 518 unități, inclusiv: 103 autogredere, 35 buldozere cu șenile, 121 tractoare pe pneuri cu lame, 18 freze de zăpadă, 140 distribuitoare auto, 58 încărcătoare și 43 de excavatoare.  

Potrivit Secretarului de Stat, Anatol Usatîi, pentru monitorizarea de către ASD, a modului de utilizare a tehnicii rutiere, 178 de utilaje  ale S.A. „Drumuri” sunt dotate cu sisteme de monitorizare prin satelit (GPS) și sunt instalate 41 camere video pe drumurile naționale. „Pentru combaterea lunecușului pe drumurile publice în sezonul de iarnă 2018-2019, S.A. „Drumuri” are pregătit  material antiderapant  în cantitate de  25 mii tone,  conform lungimii drumurilor naționale gestionate și au fost contractate suplimentar 10,0 mii tone de sare tehnică. Totodată S.A. ,,Drumuri” au început instalarea pe sectoarele de drumuri naționale supuse întroienirii circa 35 km parazăpezi. Este important ca și Administrația Publică Locală să se implice activ în curățarea drumurilor din localități, pe care le au în gestiune, pentru a ne asigura că cetățenii au acces liber peste tot unde este necesar”, a precizat Anatol Usatîi.

Totodată, pentru informarea operativă despre condițiile de circulație rutieră în perioada de iarnă funcționează serviciul în regim “NON-STOP” la Î.S. “Administrația de Stat a Drumurilor” - tel. de contact: 022-74-89-61, dedicat informării cetățenilor, în special a celor care nu au acces la internet și nu pot sa vadă online starea drumurilor. „La acest număr putem suna înainte de a pleca la drum, comunicăm operatorului traseul și ni se oferă informații privind starea drumurilor pînă la destinație. El este permanent activ în perioada de iarnă. La acest număr nu doar vom furniza informații, dar vom colecta și date de la cetățenii care ne anunță despre anumite probleme pe drumurile publice. De asemenea, pot fi accesate și site-urile www.asd.md, dar și www.mei.gov.md pentru informații operative. În scurt timp vom lansa și o aplicație simplă, cu acces la toate informațiile care țin de circulație și drumuri”, a precizat ministrul.

„Exact ca iarna trecută sau primele zăpezi din această iarnă, voi monitoriza personal modul în care se intervine când sunt ninsori, astfel încât sa perfecționăm permanent protocoalele de intervenție și să ajungem la o eficiență cât mai mare, dar și să asigurăm cu informațiile necesare pe toți cetățenii. De asemenea, vreau sa vin cu un îndemn către conducătorii mijloacelor de transport. Vreau sa rog insistent să nu pornească cu cauciucuri de vară sau neechipați la drum, să se asigure că mijloacele de transport sunt adaptate condițiilor de iarnă.  O decizie negândită, poate costa una sau chiar mai multe vieți. Cu toții suntem așteptați acasă”, a afirmat Chiril Gaburici.

Pentru asigurarea intervenției la timp a lucrărilor de prevenire şi combatere a lunecușului şi înzăpezirilor, întreținere a drumurilor pe timp de iarnă, în cadrul întreprinderilor de întreținere SA Drumuri a fost activat serviciul de patrulare (SP) a drumurilor, format din persoana responsabilă de serviciu, şi unitate de transport cu șofer din cadrul acestuia. În sarcinile SP intră patrularea regulată a drumurilor şi intervențiile necesare de prevenire a întreruperilor eventuale în circulație.