Titlu

Chiril Gaburici: La „Expo Dubai 2020” trebuie să ne facem văzuți și auziți ca un stat cu potențial investițional, turistic și cultural
03/18/2019 - 16:50

„Expo Dubai 2020 este un eveniment de amploare, iar Republica Moldova trebuie să se prezinte la cel mai înalt nivel. Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, desemnat responsabil pentru organizarea participării țării noastre la acest eveniment,  trebuie să depună toate eforturile și să respecte termenii stabiliți, iar toate sarcinile din planul de acțiuni să fie îndeplinite cu succes. Trebuie să ne facem văzuți și auziți ca un stat cu potențial investițional, turistic și cultural”, a declarat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul ședinței cu reprezentații Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo”.

 

De asemenea, Chiril Gaburici a menționat că, este necesar să fie stabiliți în cel mai scurt timp indicatorii de performanță atât pentru organizatori, dar și pentru prezența Republicii Moldova ca participant al expoziției. Rezultatele acestui eveniment de proporții vor putea fi astfel contabilizate, iar impactul – calculat.

 

Potrivit conceptului, pavilionul țării noastre va fi separat în patru zone cheie: ”Discover, Taste, Craft și Invest” (”Descoperă, Gustă, Creează și Investește”). Vizitatorii vor putea explora Moldova fără a părăsi standul, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație, vor cunoaște istoria vinului nostru legendar, vor afla despre valorile naționale, culturale, istorice.

 

Totodată, „Expo Dubai 2020” reprezintă o oportunitate de intensificare a schimburilor comercial-economice, științifice și tehnologice cu alte state și companii. Este un eveniment în cadrul căruia vor fi identificate noi piețe de desfacere pentru produsele autohtone. În același timp, vizitatorii vor cunoaște proiectele investiționale, care ar putea prezenta interes pentru oamenii de afaceri din întreaga lume.

 

Conform estimărilor organizatorilor, „Expo Dubai 2020” va fi vizitat de circa 25 milioane de persoane din toată lumea.

 

Expoziţia Mondială (World Expo) este al treilea dintre cele mai mari evenimente din lume cu impact economic, social şi cultural, și este organizată o dată la cinci ani, cu o durată de 6 luni. Republica Moldova a participat anterior la asemenea evenimente, inclusiv în Hanover, Germania (2000), Shanghai, Republica Populară Chineză (2010) și Milano, Italia (2015).