Titlu

Chiril Gaburici: Proiectul Strategiei Naționale de Industrializare a țării pentru perioada 2019-2030 prevede măsuri de dezvoltare și creștere pentru toate domeniile economiei naționale
10/10/2018 - 12:39

Proiectul Strategiei Naționale de Industrializare a țării pentru perioada 2019-2030 a fost prezentat și examinat astăzi în cadrul ședinței grupului de lucru interministerial, instituit pentru definitivarea Strategiei. Proiectul Strategiei de Industrializare a țării urmează a fi definitivat și înaintat spre aprobare Guvernului Republicii Moldova. 

 

Prezent la ședință, Vitalie Iurcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii,  a menționat că documentul de politici prevede acțiuni, care vor acoperi toate domeniile economiei țării și măsuri sigure pentru atragerea investițiilor în domeniul dat. Prioritară va fi susținerea produselor destinate exportului, calității mărfurilor conform standardelor europene și implementarea tehnologiilor inovaționale. 

 

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, „Strategia Națională de Industrializare a țării pentru perioada 2019-2030 va include măsuri ce vor acoperi toate sectoarele economiei țării, inclusiv domeniul energeticii, TIC, dezvoltării regionale, educației, mediului, și transportului. Astfel, vor fi create noi locuri de muncă cu personal calificat, fabricarea produselor cu valoare adăugată, vor crește alocațiile la Bugetul Public Național, dar și profitul întreprinderilor, rentabilitatea IMM-lor și dezvoltarea mediului de afaceri”.

 

Grupul de experți a prezentat documentul de politici și obiectivul de bază al Strategiei, evoluția sectorului industrial al Republicii Moldova, din ultima perioadă în comparație cu statele de comparație, problemele sectoriale identificate și căile de soluționare a acestora. În context, experții au menționat că Strategia de dezvoltare a industriei pe perioada de până în anul 2015 acoperă doar câteva sectoare ale industriei și demonstrează actualmente o contribuție insuficientă a realizărilor sectoriale, pentru o dezvoltare industrială în întregime și a sectoarelor economiei naționale. Astfel, la inițiativa Ministerului Economiei și Infrastructurii, cu suportul GIZ Moldova, a fost elaborat un document de politici unic, care să acopere toate domeniile economiei privind industrializarea țării.

 

Obiectivul principal al Strategiei Naționale de industrializare a țării pentru perioada 2019-2030 este focusat pe creșterea competitivității și productivității întreprinderilor din sectorul industrial. Un suport în realizarea acestor obiective servește introducerea aspectelor inovative. De asemenea, Strategia este orientată spre consolidarea și dezvoltarea IMM-urilor și extinderea sectorului în profil regional. Atragerea investițiilor în sectorul industrial va susține exporturile, prin dezvoltarea producției autohtone orientate spre export și, astfel, va promova Republica Moldova la nivel mondial.