Titlu

Chiril Gaburici: Trebuie să arătați grija față de cetățeni, iar în cazul prestării unor servicii necalitative, consumatorul trebuie să aibă încredere să se adreseze Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței
03/26/2019 - 17:26

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de lucru la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP). În cadrul acesteia, ministrul a discutat cu conducerea și angajații despre rezultatele înregistrate de APCSP pe parcursul anului 2018, indicatorii concreți de performanță stabiliți pentru anul curent, precum și despre extinderea serviciilor în partea de sud și nord a țării. Mai mult, ministrul a venit cu un șir de recomandări și propuneri pentru îmbunătățirea proceselor în toate domeniile de competență ale Agenției.

„APCSP trebuie să informeze consumatorii despre drepturile lor și, pe de altă parte să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici, prin aducerea la cunoștință și consilierea în domeniul prevederilor legale ce țin de protecția drepturilor consumatorilor. În acest sens, rog să-mi prezentați viziunea pentru o campanie de comunicare privind cele mai des sesizate probleme de consumatori, ca să sensibilizăm și să responsabilizăm cetățenii să se adreseze organelor abilitate”, a menționat ministrul.

Potrivit lui Chiril Gaburici, prioritatea numărul unu pentru Agenție trebuie să fie consumatorul, activitatea APCSP fiind măsurată prin nivelul de satisfacție a consumatorului. „Prin activitatea voastră trebuie să arătați grija față de oameni, iar în cazul prestării unor servicii necalitative, consumatorul trebuie să aibă încredere să se adreseze Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței”, a precizat ministrul.

De asemenea, Chiril Gaburici a propus înregistrarea audio a tuturor apelurilor parvenite în adresa Agenției, în scopul îmbunătățirii calității serviciilor, astfel fiind analizată suplimentar fiecare sesizare din partea consumatorilor și îmbunătățită continuu calitatea serviciilor prestate de APCSP.

 

Conform datelor, în primele luni ale anului 2019, în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, au ajuns peste 255 de petiții.

 

Din cele 255 petiții înregistrate în primele luni ale anului 2019, APCSP a examinat 172 petiții, 72 – au fost readresate altor autorități, conform competențelor, iar 11 petiții sunt în examinare. În rezultatul examinării petițiilor, au fost înregistrate 22 cazuri de succes, dintre care în 15 cazuri, consumatorilor le-a fost restituită contravaloarea bunurilor achiziționate, în sumă de 488 976,26 lei. Măsuri juridice au fost aplicate la examinarea a 37 petiții din total (19) examinate, respectiv au fost aplicate amenzi în sumă totală de 52 900 lei.

 

Cele mai frecvente cazuri cu care se adresează cetățenii la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței sunt: produse industriale neconforme, servicii prestate neconform, regulile de comerț, alimentație publică și produse alimentare neconforme.