Titlu

Comisia interguvernamentală moldo-bulgară își desfășoară lucrările la Sofia
03/24/2016 - 12:52

24 martie 2016, Chișinău - Comisia interguvernamentală moldo-bulgară pentru cooperare comercial-economică își desfășoară lucrările în perioada 24-25 martie curent, la Sofia, Bulgaria. Delegația moldovenească este condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, iar cea bulgară de omologul său, Daniela Vezieva.

 

Principalele subiecte puse în discuție vizează cooperarea interguvernamentală dintre cele două state pe un șir de domenii precum agricultură, turism, cultură, educație și științei, tehnologii informaționale și comunicații, dezvoltare regională, dezvoltare urbană și transport.

 

Totodată, părțile vor discuta despre punerea în aplicare a recomandărilor celei dea 7-a sesiuni a comisiei, care a avut loc în septembrie 2015 la Chișinău. Un alt subiect pe ordinea de zi vizează comerțul și cooperarea economică, inclusiv la nivel regional, în domeniul activităților industriale și de investiții în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Spre final, președinții delegațiilor vor semna Protocolul celei de-a VIII-a Comisii interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare comercial-economică.

 

Volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu Republica Bulgaria în anul 2015 a înregistrat suma de 96,59 mil. USD, deținând astfel ponderea de 1,62% în volumul comerţului total al RM. Exportul de mărfuri efectuat în anul de referinţă din Republica Moldova în Republica Bulgaria a însumat 28,16 mil. USD. Importul de mărfuri efectuat în anul 2015 în Republica Moldova din Republica Bulgaria a însumat 68,43 mil. USD. Soldul balanţei comerciale înregistrat în anul 2015 a fost în favoarea Republicii Bulgaria şi a constituit 40,27 mil. USD. 

 

Conform informaţiei oficiale prezentate de Camera Înregistrării de Stat la 01.01.2016, în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea 173 întreprinderi cu capital bulgar cu investiţii de 51 mil. lei, plasându-se pe locul 13 după numărul întreprinderilor pe teritoriul Republicii Moldova.