Titlu

Comisia interguvernamentală moldo-bulgară s-a încheiat. Părțile s-au angajat să dinamizeze cooperarea comercial-economică bilaterală
09/11/2015 - 13:19

11 septembrie 2015, Chișinău – Lucrările Comisiei interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare economică s-au încheiat, astăzi, cu semnarea Protocolului Comisiei. Documentul a fost semnat de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu și de omologul său bulgar, Daniela Vezieva.

 

În cadrul evenimentului, viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a apreciat rezultatele Comisiei, menționând că acțiunile convenite vor conduce la ascensiunea dinamicii relațiilor comercial-economice bilaterale și la valorificarea maximă a potențialului ambelor părți. 

 

”Mediul de afaceri din Bulgaria și Republica Moldova are la dispoziție toate oportunitățile oferite de acordurile comerciale din cadrul Acordului de Asociere dintre țara noastră și UE. Anularea taxelor pentru o mare parte de produse sau taxe preferențiale pentru cele mai sensibile produse, precum și cote preferențiale pentru produsele agricole oferă multe avantaje și oportunități pentru antreprenorii din ambele țări”, a afirmat Vitalie Iurcu.

 

Totodată, oficialul și-a exprimat gratitudinea delegației bulgare pentru disponibilitatea de a dezvolta proiecte de cooperare comune în sectorul industrial, energetic, agricol, turism, transporturi și dezvoltare regională, tehnologii informaționale și comunicații, dar și pentru interesul de a derula proiecte investiționale în țara noastră pe platforma parcurilor industriale și a incubatoarelor de afaceri.

 

La rândul său, viceministrul Economiei al Bulgariei, Daniela Vezieva, a susținut necesitatea impulsionării cooperării comercial-economice bilaterale, menționând, totodată, că, în contextul implementării de căre Republica Moldova a Acordului de Liber Schimb cu UE, Bulgaria este gata să împărtășească propria experiență privind armonizarea legislației la aquis-ul comunitar.

 

La final, șefii delegațiilor au semnat Protocolul celei de-a VII-a Comisii interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare comercial-economică