Titlu

Compania Gebauer & Griller examinează posibilitatea extinderii investițiilor în Republica Moldova
05/30/2016 - 16:31

30 mai, Chișinău – Compania austriacă Gebauer & Griller (GG) examinează posibilitatea de a-și extinde afacerile în Republica Moldova, intenționând să construiască o fabrică de producere a cablajelor în Zona Economică Liberă Bălți. Declarația a fost făcută astăzi de Eva Schinkinger, managing director al companiei, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

 

Reprezentantul Gebauer & Griller a menționat că candidatura Republicii Moldova este favorită în proiectul de extindere, care urmează a fi aprobat la board-ul companiei din luna iunie curent, deoarece GG este satisfăcută de investiția făcută și rezultatele obținute în țara noastră, precum și de condițiile oferite de autoritățile naționale pentru investitorii străini.

 

Potrivit Evei Schinkinger, în cazul selectării țării noastre, Gebauer & Griller intenționează să investească peste 10 milioane de euro într-o fabrică de cablaje, care va începea să activeze la maxim în 2018, deschizând peste 400 noi locuri de muncă la prima fază și crescând numărul acestora până la 800.

 

La rândul său, ministrul Octavian Calmîc a salutat intențiile companiei Gebauer & Griller de a se extinde în Republica Moldova, menționând că atragerea investițiilor străine directe, crearea condițiilor prielnice pentru mediul de afaceri sunt unele din obiectivele primordiale ale Guvernului Republicii Moldova.

 

În context, Octavian Calmîc a dat asigurări de susținerea atât din partea Guvernului, cât și a Ministerului Economiei a eforturilor companiei GG, trecând în revistă mai multe acțiuni inițiate de Ministerul Economiei pentru ameliorarea climatului investițional. Acestea se referă la eliminarea constrângerilor administrative precum numărul mare de acte permisive și autorizații, dar și acordarea facilităților precum rambursarea TVA la cheltuielile de capital în investițiile pe termen lung, scutirea de TVA și taxe vamale pentru activele care urmează să fie incluse în capitalul social al companiei, etc. Printre avantaje a fost menționat impozitul pe venit de 12%, reducerea cheltuielilor pentru alimentare, transport și instruirea angajaților.

 

Compania Gebauer & Griller, producător de cablu și cablaje pentru industria auto, trenurile de mare viteză, telecomunicații, etc, și-a lansat activitatea în Republica Moldova în 2013, înregistrând în 2015 o cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro.

 

Compania internaţională Gebauer & Griller, cu sediul central în Austria, are un renume de peste 70 de ani în piaţa internaţională a cablurilor industriale, fiind unul dintre cei mai mari producători de cabluri şi fire din cupru, aluminiu şi oțel pentru industria auto motive şi ascensoare de capacitate sporită. În prezent, în cadrul reprezentanțelor companiei activează peste 3200 angajați, iar cifra anuală de afaceri depășește suma de 425 mln. euro, ceea ce o face să fie unul dintre jucătorii  importanți în industria cablurilor electrice.