Titlu

Companii chineze sunt interesate să investească în Republica Moldova
11/16/2015 - 14:03

16 noiembrie 2015, Chișinău – Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții unui grup de companii din China, dar și conducerea unui Parc industrial chinez. Părțile au discutat despre sectorul investițional al Republicii Moldova, în special în domeniul industrial și agricol.

 

Delegația chineză se află la Chișinău într-o vizită de informare și urmează să aibă întrevederi cu reprezentanții Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Parcului Industrial TRACOM, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Camera de Comerţ şi Industrie, dar și cu un șir de companii din domeniul vitivinicol, în perioada 15-17 noiembrie curent.

 

Potrivit viceministrului Economiei, Vitalie Iurcu, Guvernul este interesat în atragerea investițiilor, astfel, menționând deschiderea Republicii Moldova pentru facilitarea relațiilor de colaborare în domeniul investițional. Totodată, prezentând instrumentele de atragere a investițiilor, facilitățile fiscale, vamale oferite de Zonele Economice Libere din Republica Moldova, dar și cele oferite de DCFTA.

 

De cealaltă parte, reprezentanții companiilor chineze au mulțumit autorităților de la Chișinău pentru deschidere, menționând că această vizită oferă posibilitatea de a afla din prima sursă despre oportunitățile de investiții din Republica Moldova, domeniile oportune de dezvoltare, identificarea potențialilor parteneri, astfel, dezvoltând relațiile comercial economice dintre cele două state.

 

 

Volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea agenţilor economici din partea stîngă a Nistrului) al Republicii Moldova cu Republica Populară Chineză în perioada ianuarie-august 2015 a înregistrat suma de 237,86 mil. USD. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, volumul comerţului exterior a scăzut cu 21,21%. Soldul balanţei comerciale înregistrat în perioada ianuarie-august 2015 a fost în favoarea Republicii Populare Chineze şi a constituit 228,04 mil. USD.