Titlu

Companiile din Turcia interesate în implementarea proiectelor investiționale în Moldova
12/16/2016 - 22:37

16 decembrie, Istanbul – Institutul de Standartizare al Turciei (IST) este disponibil de a acorda Republicii Moldova tot suportul necesar în implementarea reformelor în domeniul standartizării și metrologiei, punând la dispoziție atât potențialul național, cât și cel regional. Declarația a fost făcută de președintele Institutului, Sebahittin Korkmaz, la Istnbul, în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

 

Sebahittin Korkmaz a salutat eforturile autorităților Republicii Moldova din ultima perioadă de timp privind reformarea sistemului național de standartizare și metrologie conform cerințelor internaționale, menționând că practica mondială a demonstrat că lipsa unui sistem modern în domeniul dat frânează evoluția economică a oricărei țări, transformând-o în una ineficientă și regresivă.

 

Președintele IST a mai spus că instituția pe care o reprezintă este disponibilă în cel mai scurt timp să inițieze cu colegii din Republica Moldova programe de modernizare și reformare sistemului național de standartizare, metrologie și infrastructură a calității prin punerea la dispoziție atât a programelor și metodologiilor științifice, cât și a celor practice.

 

Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a salutat disponibilitatea partenerilor turci de a contribui la reformarea și modernizarea sistemului național de standartizare și metrologie, menționând că primii pași în asigurarea unui proces eficient de colaborare îl constituie semnarea la 14 decembrie curent, în cadrul Comisiei moldo-turce de cooperare economică, a Memorandumul de Înțelegere în domeniul Metrologiei, care oferă noi oportunități pentru stabilirea unui parteneriat strategic în domeniul dat.

 

Tot astăzi vicepremierul Octavian Calmîc s-a întâlnit cu conducerea Summa Group, unul din cei mai mari investitori din țara noastră în domeniul construcțiilor, care pe aprcursul celor 15 ani de activiate în țara noastră a realizat proiectele de construcție a Radisson Blu Leogrand Hotel, Spitalul Internațional Medpark, Shopping MallDova, etc.

 

În cadrul discuțiilor, reprezentanții companiei l-au informat pe ministrul Economiei despre proiectele de perspectivă, care urmează a fi realizate în diferite colțuri ale lumii, inclusiv și Republica Moldova. În special au fost menționate proiectele legate de construcția unei școli, unui hotel, extinderea centrului Shoping MallDova, etc