Titlu

A doua șansă în afaceri pentru antreprenorii din regiunea Dunării
04/29/2020 - 16:32

13 țări  din regiunea Dunării, inclusiv Republica Moldova, și-au propus să susțină antreprenorii în dificultate și să contribuie la contracararea efectelor negative ale crizei epidemiologice actuale, prin intermediul proiectului transnațional DanubeChance2.0. Ministerul Economiei și Infrastructurii, în calitate de partner strategic asociat și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în calitate de partener de proiect, contribuie la crearea unui ecosistem de sprijin pentru antreprenorii din Republica Moldova care se confruntă cu dificultăți, faliment sau doresc să lanseze o nouă afacere.

Consorțiul țărilor dunărene a elaborat propuneri de politici și instrumente transnaționale care vor contribui la lansarea primelor instrumente de suport dedicate antreprenorilor aflați în dificultate.

În cadrul proiectului a fost elaborat un studiu comparativ al situației din țările regiunii Dunării, prin care au fost punctate politicile publice specifice pentru antreprenori, cadrul pentru restructurarea companiilor, politicile de faliment și insolvență. Acesta tratează problema stigmatizării eșecului în societate și include un studiu de transferabilitate, care detaliază bunele practici, precum mecanismul de avertizare timpurie. Studiul realizat va sta la baza elaborării politicilor naționale în domeniu (Instrumentul transnațional de învățare a politicilor pentru a doua șansă).

Un alt rezultat important este Instrumentul transnațional de salvare și revitalizare care include informații privind opțiunile de salvare și revitalizare a afacerii, dezvoltarea afacerilor și serviciile de sprijin pentru întreprinderile aflate în dificultate financiară, măsuri de formare disponibile și servicii de asistență financiară disponibile pentru restructurarea întreprinderilor. Instrumentul poate fi utilizat de antreprenorii în dificultate, dar și de factorii de decizie politică în extinderea serviciilor de suport pentru antreprenori.

De asemenea, proiectul DanubeChance2.0 a dezvoltat un format inovator de atelier  de mentorat „Faceți cunoștință cu supraviețuitorii” prin care s-a urmărit promovarea unei culturi pozitive a eșecului în afaceri și stimularea reintegrării antreprenorilor pe piață, prin mentorat și schimb de experiență. Metodologia atelierului a fost validată în 11 țări partenere ale proiectului, inclusiv Republica Moldova, și poate fi replicată pentru susținerea antreprenorilor în criză.

În prezent, Ministerul Economiei și Infrastructurii în colaborare cu ODIMM lucrează la dezvoltarea primului Mecanism de Avertizare Timpurie care va oferi servicii de consultanță și mentorat pentru companiile aflate în dificultate. Totodată,  pe parcursul anului curent, prin intermediul proiectului vor fi organizate 3 sesiuni de instruire „Trial and Error” pentru antreprenorii autohtoni în regiunile Nord, Centru și Sud, care vor fi axate pe îmbunătățirea managementului companiei, aspecte motivaționale și gestiunea resurselor. În același timp, 5 companii moldovenești vor beneficia de servicii de accelerare a afacerii, prin care experții în domeniu vor ghida antreprenorii în procesul de revitalizare sau restructurare a afacerii.