Titlu

Dubăsari este primul raion în care au fost finalizate toate lucrările de reparație a drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”
08/02/2018 - 17:36

Ministrul Economiei și Infrastructurii a vizitat astăzi drumurile din raionul Dubăsari, primul raion în care au fost finalizate toate lucrările de reparație a drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”. În total, în raionul Dubăsari au fost reparați circa 11 km de drum, costul lucrărilor fiind de aproape 27 de milioane de lei. 

 

Ministrul a mers în localitatea Coșnița, unde astăzi a fost așternut ultimul strat de asfalt pe tronsonul de drum cu lungimea de 1 km. Chiril Gaburici a mulțumit antreprenorilor, drumarilor, autorităților publice locale din raionul Dubăsari, dar și reprezentanților Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), pentru munca și efortul consolidat de care au dat dovadă la implementarea programului guvernamental.

 

„Sunteți bravo! Deși la început nimeni nu credea în acest proiect, pentru că în țara noastră n-au mai fost reparați atâția kilometri de drum simultan, iată că „Drumuri bune pentru Moldova” se realizează și este dovada că putem face lucruri frumoase. Voi repeta de fiecare dată și voi verifica toate drumurile, când va fi cazul, calitatea este cea mai importantă. Nu facem drumurile pentru azi, dar pentru câțiva ani. Cetățenii sunt  cu ochii pe drumurile în reparație și totul trebuie făcut calitativ”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii.

 

Chiril Gaburici a reiterat că toate tronsoanele de drum vor fi date în exploatare după ce vor fi verificate de laboratorul. Ministrul a mai menționat că, odată cu modernizarea infrastructurii rutiere, Moldova va deveni mai atractivă pentru investitorii străini. „Scopul nostru este să atragem noi investitori în regiune, care vor crea locuri noi de muncă și vor contribui direct la dezvoltarea localităților noastre”, a punctat ministrul.

 

Totodată, Chiril Gaburici a îndemnat primarii să înceapă discuțiile privind selectarea altor porțiuni de drum, care vor fi reperate anii viitori. „Îmi doresc foarte mult ca acest proiect să continue și să acoperim cu drumuri bune toată Moldova”, a spus ministrul, în discuțiile cu autoritățile publice locale din raionul Dubăsari.

 

Tot astăzi, ministrul a verificat cum au fost finalizate lucrările de reparație a drumului, cu lungimea de 1,1 km, din localitatea Pîrîta, raionul Dubăsari.