Titlu

IFAD va include în agenda sa investițională infrastructura industrială din regiuni
09/30/2015 - 13:45

30 septembrie 2015, Chișinău – O solicitare în acest sens a fost adresată de Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, în cadrul întrevederii de astăzi cu misiunea Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), aflată la Chișinău, în perioada 28 septembrie-09 octombrie 2015.


Principalele subiecte ale întrevederii au vizat elaborarea Programului pe țară COSOP (Country Strategic Opportunities Programme) pentru următorii 5 ani, dar și stabilirea domeniilor prioritare pentru finanțarea următoarelor programe investiționale în Republica Moldova.

 

În cadrul ședinței, Vitalie Iurcu a remarcat importanța proiectelor susținute de IFAD pentru Republica Moldova. Totodată, viceministrul a făcut o trecere în revistă a domeniilor prioritare pentru investiții, solicitând includerea în agenda de investiții a IFAD finanțarea proiectelor de infrastructură rutieră și industrială în regiuni, irigare, afaceri agricole ș.a.

De cealaltă parte, misiunea IFAD s-a arătat interesată de propunerea Ministerului Economiei, menționând că asigurarea infrastructurii are un rol prioritar atât pentru investițiile în domeniul agricol, cât și pentru sectorul instustrial.


Menționăm că, Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă este agenţia specializată a Naţiunilor Unite, dedicat eradicării foametei şi sărăciei din mediul rural în ţările în curs de dezvoltare. IFAD efectuează finanţare directă prin acordarea împrumuturilor şi granturilor la condiţii avantajoase, precum şi atrage resursele de co-finanţare întru realizarea proiectelor şi programelor iniţiate de IFAD.