Titlu

Interviu cu ministrul Economiei, Octavian Calmîc, despre proiectele de interconectare energetică cu România și angajamentul de revizuire a tarifelor
03/01/2017 - 16:21

Vizita în România, vizita misiunii Fondului Monetar Internațional la Chișinău, procedurile de privatizare - acestea au fost subiectele care au stat la baza unui interviu realizat de Bani.md cu ministrul Economiei Octavian Calmîc. Piețe noi țintite, atragerea investitorilor străini, extinderea afacerilor din Republica Moldova pe piețe externe, revizuirea tarifelor, noi pachete investiționale care ar putea fi scoase la privatizare - acestea ar fi cuvintele cheie ale interviului.

 

În cele ce urmează, prezentăm subiectele discutate referitor la subiectele pe domeniul energetic. Pe 3 martie, plasăm continuarea interviului. (http://bani.md/interviu-cu-ministrul-economiei-octavian-calmic-despre-proiectele-de-interconectare-energetica-cu-romania-si-angajamentul-de-revizuire-a-tarifelor---88604.html)

 

Reporter: Unul dintre subiectele pe care am dori să le abordăm în cadrul interviului este recenta vizită în România. Cu ce rezultate venim de acolo și care este potențialul de îmbunătățire a relațiilor RM-România, mai mult decât ce vedem în prezent?

 

Octavian Calmîc: Vizita în România a avut două componente de bază. Primul component a fost Forumul economic și investițional pe care l-am organizat împreună cu Ambasada Republicii Moldova la București și Ambasada Statelor Unite ale Americii de la București. Este vorba despre peste 200 de companii americane care sunt amplasate în România, să încercăm să îi convingem să vină și  în Republica Moldova cu investiții. De fapt, este un exercițiu pe care îl practicăm cu toate ambasadele acreditate în România pentru că, până la urmă, multe companii străine care se află în România, au ca zonă de acoperire și Republica Moldova.

 

Am mers cu mesaje pozitive, cu tot ceea ce se întâmplă în Republica Moldova pe aspect pozitiv de dezvoltare economică, pe aspecte de reforme, pe vectorul de integrare europeană și multe altele. Deci, a fost o discuție destul de tehnică, dar interesantă pentru că ei aveau alte informații decât cele pe care noi le-am prezentat.

 

Al doilea component de bază a fost discuțiile bilaterale cu ministrul Economiei din România și ministrul Energiei din România. Am trecut în revistă toate proiectele noastre investiționale comune care sunt în derulare cu românii, în special gazoductul Ungheni-Chișinău, construcția lui și progresele în efectuarea designului tehnic al proiectului. Noi sperăm ca acesta să fie finalizat până în luna august a anului curent. Verificăm proiectul prin prisma corectitudinii și a studiului de fezabilitate, pregătirea caietului de sarcini și lansarea propriu-zisă a licitației care va fi prin concurs internațional. Acesta este exercițiul pe care trebuie să îl realizăm până la sfârșitul anului.

 

Lansarea licitației va fi prin concurs internațional pentru că finanțarea vine de la BERD, BEI și Comisia Europeană, respectiv sunt anumite etape obligatorii care trebuie să fie petrecute.

 

Bani.md: În Republica Moldova sunt companii care ar putea concura în acest concurs?

 

Octavian Calmîc: Nu, pentru că îl vom face în baza standardelor europene. Respectiv toate companiile din Republica Moldova sunt licențiate în baza GOST-urilor cele care sunt aplicabile. Noi ne dorim să implementăm un proiect în domeniul conductelor de gaze bazat pe standarde europene, vorbind de la dimensiunile țavei și toate componentele necesare, respectiv să facem o excepție prin lege.

 

Companiile noastre e posibil ca să fie sub-contractate, având în vedere că termenii sunt foarte restrânși. Noi discutăm despre maximum un an de zile pentru implementarea acestui proiect. Respectiv, poate fi o companie, pot fi mai multe companii, dar va fi un responsabil de proiect care, ulterior va subcontracta pe riscul propriu și va coordona procesul de gestiune pentru ca la sfârșitul anului 2018, începutul anului 2019 acest obiect să fie dat în exploatare.

 

Bani.md: Pe partea de electricitate?

 

Octavian Calmîc: Pe partea de electricitate a fost al doilea subiect pe care l-am lansat în discuții în cadrul ambelor întrevederi. Eu un pic mai complicat din simplul motiv că costurile sunt mai mari. Noi am convenit în luna noiembrie 2016 cu partea română, în cadrul Comisiei Mixte ca aceste costuri să fie acoperite din partea grantului de 100 de milioane de euro acordat de Guvernul României Republicii Moldova. Aceste costuri care se estimează în jur de 1,8 milioane de euro să fie acoperite din acel grant printr-o decizie al Guvernului României, care ulterior urmează să fie aprobat și de Guvernul Republicii Moldova, pe principiul oglinzii.

 

Acești bani vor fi transmiși ulterior companiei care va presta serviciile de proiectare.

 

Problema de bază pe de o parte sunt costurile, pe de altă parte, Transelectrica care este un operator național de transport energie nu are capacități proprii de proiectare. Respectiv, trebuie să fie selectată o companie din România care să execute aceste lucrări.

 

Noi am convenit, pe de o parte, în luna martie Guvernul României încearcă să ia această decizie de a oferi banii. Între timp se identifică o companie din România care să execute aceste lucrări de proiectare a interconexiunii și a stației back-to-back.

 

În prezent suntem la o întârziere de șase luni de zile, comparativ cu gazoductul.

 

Pe partea de finanțare a construcțiilor avem o înțelegere preliminară cu patru donatori: Banca Mondială, BERD, BEI și Comisia Europeană. Aproximativ fiecare contribuie cu până la 50 de milioane de euro, astfel încât să avem partea de acoperire financiară pentru interconectare și stația back-to-back. Avem un grup de lucru format. Ne întâlnim periodic în cadrul unui grup de lucru format. Discutăm cu donatorii, raportăm progresele, discutăm despre dificultăți și găsim soluții.

 

Este fezabil ca până la finele anului să avem proiectul tehnic și deja în primăvara anului viitor să lansăm procedura de licitație pentru procesul de construcție.

 

Ca și obiectiv este ca până în anul 2020, sfârșitul anului 2019, este ca și acest proiect investițional să fie realizat.

 

Bani.md: La fel, referitor la subiectul energetic, premierul Pavel Filip spunea în cadrul prezentării concluziilor din urma vizitei FMI că unul dintre angajamentele luate este revizuirea tarifelor pentru sectorul energetic. Cum o să ne afecteze acest angajament, ținând cont de faptul că au fost anterior declarații precum că tarifele nu se vor majora în anul 2017?

 

Octavian Calmîc: Conform metodologiilor de calcul a tarifelor în vigoare, atât pentru energia electrică, cât și pentru cea termică, prin tarife trebuie să fie acoperite costurile operaționale, partea de investiții, partea de pierderi și tot ceea ce ține de devierile financiare negative care au fost acumulate de companiile din sectorul energetic pe parcursul anilor 2011-2015, datorită faptului că nu s-au ajustat tarifele la acel moment.

 

Acum, din câte cunosc, operatorii din sectorul energetic au depus cererile de examinare la ANRE, de revizuire a tarifelor spre majorare, care nu au fost încă examinate.

 

Din informația pe care am primit-o eu astăzi, Termoelectrica, de asemenea, examinează posibilitatea de depunere a unei cereri de revizuire a tarifelor în săptămâna curentă. După care, într-o perioadă de rezonabilă de 10-15 zile, conform procedurii, ANRE va anunța dezbateri publice unde se vor întâlni reprezentanții societății civile, expertiza interna a ANRE-ului și operatorii. Vor fi purtate aceste discuții și vor fi luate deciziile către sfârșitul lunii martie. Este cert faptul că pe energia termică, orice revizuire a tarifului va fi aplicabilă din sezonul următor.

 

Pe energia electrică, chiar e dificil. Suntem în proces de achiziție a energiei electrice din import. Toți operatorii sunt în proceduri de tender. Chiar săptămâna trecută am făcut o ședință cu ei, având în vedere situația din Ucraina unde s-a declarat stare de urgență pe sectorul energetic. Am mers cu o rugăminte ca aceste termene să fie extinse până pe data de 16 martie. Pentru că contractele de livrare trebuie să fie încheiată până la data de 1 aprilie, avem timp suficient să vedem cum evoluează lucrurile în Ucraina și în cazul în care aceste riscuri vor deveni iminente, încercăm să găsim niște aranjamente cu companiile care se află în interiorul țării, în special în raioanele de Est, vorbim de Centrala Electrică de la Cuciurgan.

 

Eu sper că situația din Ucraina se va ameliora și nu vom avea aceeași situație ca și în 2014, când Republica Moldova avea contract de livrare a energiei electrice din Ucraina, dar oricum livrările au fost sistate. Sarcina noastră de bază este să asigurăm piața cu energie electrică sigură și stabilă și, respectiv, să nu admitem majorarea prețului de achiziție.

 

Vizita de evaluare a Fondului Monetar Internațional la Chișinău

 

Octavian Calmîc: Cel mai dificil subiect, desigur, a fost subiectul energetic, despre care am vorbit. Operatorul deja urmează să comunice deja cu regulatorul, doar că a apărut acest termen limită, până la sfârșitul lunii martie să fie luată decizia vis-a-vis de ajustările tarifelor.

 

Unele companii au depus solicitări. Altele depun. Cred că luna martie va fi una activă pe platforma ANRE.

 

Potrivit ministrului Calmîc, printre acțiunile ce urmează a mai fi făcute în domeniul energetic este implementarea întregii legislații din pachetul III energetic, să consolidăm capacitatea regulatorului, prin transparentizarea și consolidarea personală, oferirea independenței și alte elemente care, de fapt, se regăsesc și în recomandările secretariatului Comunității Energetice și, pe de altă parte, să facem acele investiții pe care le-am planificat.

 

Acestea ne vor permite să eficientizăm sectorul, să avem servicii mai calitative și nu în ultimul rând, ca efect, este și posibila reducere a tarifelor, or investițiile efectuate au drept scop sporirea eficienței energetice și reducerea costurilor, prin diminuarea pierderilor.

 

 

„Pe termen lung putem să vorbim despre reducerea tarifelor”, a declarat ministrul Economiei Octavian Calmîc în cadrul interviului pentru Bani.md.