Titlu

Întrevederea viceministrului Economiei cu reprezentanții Ambasadei Chineze în Republica Moldova
11/26/2014 - 17:14

26 noiembrie 2014 - Intensificarea cooperării economice dintre Moldova și Republica Populară Chineză a fost principalul subiect al întrevederii dintre viceministrul Economiei, Valeriu Triboi și reprezentanții Ambasadei RP Chinze în Moldova, ce a avut loc la 26 noiembrie, curent.

 

Întrevederea a avut loc în contextul numirii unui nou consilier economic și comercial în cadrul Ambasadei R.P. Chineze în Republica Moldova.

 

Xuejun Song este noul consilier economic și comercial al Ambasadei Chinei. Acesta a preluat mandatul de la Tongkai Xu care s-a aflat timp de 5 ani în misiune diplomatică în țara noastră.

 

Valeriu Triboi a accentuat bunele relații dintre cele două țări și și-a exprimat recunoștința față de susținerea acordată de misiunea diplomatică în dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Moldova și China.

 

Viceministrul i-a urat bun venit noului consilier, Xuejun  Song: „ Sunt convins că vom avea în continuare o colaborare fructuoasă și împreună vom dezvolta noi proiecte ce vor consolida relațiile economice între țările noastre. ”

 

La rândul său, Xuejun Song a dat asigurări că în calitatea sa de consilier economic și comercial va  menține dialogul și cooperarea cu Ministerul Economiei pentru a intensifica cooperarea economică dintre Moldova și China în vederea promovării schimburilor comerciale și proiectelor investiționale comune.

 

 

Totodată, Valeriu Triboi a mulțumit fostului consilier, Tongkai Xu, pentru contribuția adusă în vederea intensificării relațiilor comercial-economice dintre țările noastre. În semn de recunoștință i-a înmânat acestuia o Diplomă de Onoare din partea Ministerului Economiei.