Titlu

Întrevedrea dintre Andrian Candu și Dmitri Rogozin
09/25/2014 - 21:00

25 septembrie 2014, Moscova - Viceprim-ministrul, Andrian Candu, ministru al Economiei  a avut o întrevedere cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin. În cadrul discuţiilor au fost abordate o serie largă de subiecte, printre acestea chestiuni ce vizează proiecte economice bilaterale,  preocupări privind aspectul regional, au fost punctate aspecte ce ţin de situaţia energetică din Republica Moldova. Un alt subiect important  abordat de Andrian Candu şi omologul său rus se referă la problema transnistreană.

 

Andrian Candu şi Dumitru Rogozin şi-au exprimat poziţiile şi pe marginea subiectului de securitate regională. În mod special, Viceprim-ministrul a reiterat beneficiul şi avantajele pe care le vor avea locuitorii din partea stângă a Nistrului în procesul de implimentare a Acordului de Asociere, cuprinzând crearea Zonei Economice Libere cu Uniunea Europeană, de care vor beneficia toţi cetăţenii Republicii Moldova , fără excepţii. Candu a prezentat disponibilitate de continuare a dialogului bilateral cu prezentarea argumentelor pentru întrebările eventuale ce ar apărea din partea colegilor ruşi.

 

 

În cadrul întrevederii, oficialul rus a exprimat înţelegere privind situaţia energetică a Republicii Moldova şi a promis că autorităţile de la Moscova vor identifica oportunităţi reciproc avantajoase în acest domeniu, una dintre soluţii fiind prelungirea contractului  în condiţiile de valabilitate curentă.