Titlu

La Chișinău va fi organizat un business forum cu participarea mediului de afaceri din Moldova și Austria
01/19/2017 - 16:47

19 ianuarie, Chișinău – Aspectele colaborării comercial-economice moldo-austriece, precum și posibilitățile de extindere a acestora pe diferite dimensiuni, au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei întrevederi Christine Freilinger, Ambasadorul Austriei în țara noastră.

 

În context, diplomatul austriac a menționat că autoritățile de la Viena sunt interesate în dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova și Austria, care au o istorie de succes pe parcursul ultimelor ani, inclusiv prin realizarea unor noi proiecte investiționale în construcții, infrastructură, IT, medicină, educație, turism, alte domenii. În scopul impulsionării acestor relații, în perioada 2 - 4 februarie curent, la Chişinău, va fi organizat un business forum cu participarea mediului de afaceri din ambele state, inclusiv companii austriece care activează în România și intenționează să-și extindă afacerile pe piața moldovenească, cât și 20 întreprinderi noi din Austria, care consideră piața Republicii Moldova una atractivă pentru  investiții.

 

Viceprim-ministrul Octavian Calmîc a apreciat stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre două state, menționând că o platformă bună pentru impulsionarea acestora la constituit și forumul investițional „Ziua oportunităților investiționale şi de afaceri a Republicii Moldova”, organizat acum doi ani  la București de Ministerul Economiei pentru companiile austriece care activează în România.

 

 

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, în Republica Moldova își desfășoară activitatea 96 întreprinderi cu capital austriac, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 404 milioane lei. După valoare capitalului investit, Austria se află pe locul 9 printre țările partenere ale Republicii Moldova.