Titlu

MEI: 251 de muncitori au fost implicați noapte trecută la curățarea drumurilor naționale
12/17/2018 - 10:35

Ministerul Economiei și Infrastructurii informează că, în această noapte pe drumurile naționale s-au efectuat lucrări de patrulare şi combatere a lunecușului. În procesul tehnologic au fost antrenate 129 utilaje speciale, 1856 tone de material antiderapant și implicați 251 muncitori rutieri. Circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă.

 

În contextul avertizării meteo, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, vine cu un apel. Ministrul îndeamnă pietonii și conducătorii să fie atenți în trafic, să respecte regulile de circulație și indicatoarele rutiere, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.

 

„Trebuie și în continuare să muncim ca pe drumurile naționale să se circule în siguranță. Noaptea trecută s-au efectuat continuu lucrări de patrulare și combatere a lunecușului. Dorim ca cetățenii să ajungă cu bine la destinație, fără a-și pune viața în pericol”, a menționat Chiril Gaburici.

 

Pentru informarea operativă despre condițiile de circulație rutieră în perioada de iarnă, la întreprinderile de exploatare a drumurilor din teritoriu, inclusiv și la Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” funcționează serviciul în regim „non-stop” (telefon: 22-55-30; 74-89-61, email: serviciu@asd.md). De asemenea, pentru a vedea starea drumurilor, dar și imaginile actualizate la fiecare jumătate de oră – accesați site-ul www.asd.md.