Titlu

MEI a organizat cea de-a doua Reuniune privind internaționalizarea și consolidarea legăturilor lanțului de aprovizionare în sectorul procesării produselor alimentare din Moldova
12/05/2019 - 15:45

Ministerul Economiei și Infrastructurii cu suportul Organizații pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a organizat cea de-a doua Reuniune a grupului de lucru public-privat privind internaționalizarea și consolidarea legăturilor lanțului de aprovizionare în sectorul procesării produselor alimentare din Republica Moldova.

 

În cadrul evenimentului au fost prezentate constatările chestionării întreprinderilor din Republica Moldova realizate de OECD în anul 2019, au fost prezentate recomandările preliminare pentru dezvoltarea politicilor publice de îmbunătățire a integrării procesatorilor produselor alimentare autohtoni în lanțurile valorice globale. De asemenea, au fost discutate propunerile pentru un program de sprijin care va stimula crearea de legături de afaceri între producătorii locali din sectorul agroalimentar și rețele de comercianți, ceea ce constituie unul dintre obiectivele strategice de dezvoltare a producătorilor autohtoni care fac parte din sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM).

 

„Constatările OECD ne vor ajuta să actualizăm politicile din domeniu, astfel încât să ajungem să colaborăm cu noi parteneri internaționali de valoare, să accesăm piețe noi, să ne diversificăm produsele spre export, dar și să eliminăm barierele tehnice care apar în calea comerțului”, a declarat Secretarul de Stat, Iuliana Drăgălin.

 

Potrivit constatărilor OECD, IMM-urile se ciocnesc cu trei mari obstacole privind integrarea în lanțurile valorice globale: nivelul scăzut de competitivitate a procesatorilor de produse alimentare locale, accesul limitat la piețele externe, precum și conectarea la rețelele de supermarketuri.