Titlu

MEI a organizat un focus grupul „Politici comerciale și reguli de origine în contextul implementării Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) cu UE"
03/29/2019 - 10:23

 

Ministerul Economiei și Infrastructurii în parteneriat cu Centrul Analitic Independent Expert-Grup a organizat un focus grup dedicat subiectului „Politici comerciale și reguli de origine în contextul implementării Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) cu UE".

 

Focus grupul a presupus completarea unui chestionar tematic pentru a evalua nivelul de percepție asupra implementării DCFTA în domeniile aferente politicii comerciale și regulilor de origine a mărfurilor. Printre respondenți și cei care au luat parte la eveniment au fost reprezentanți ai autorităților de stat responsabile de implementarea DCFTA, asociațiilor mediului de afaceri și experți economici.

 

„Sunt abordate rezultatele obținute în urma chestionării, subiecte privind regulile de origine aplicabile în comerțul dintre RM și UE conform DCFTA, provocările și principalele evoluții în domeniile respective, fiind identificate eventualele obstacole, precum și anumite recomandări ce vor acorda sprijin producătorilor și exportatorilor în acest sens”, a menționat Iuliana Drăgălin, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii.

 

Reuniunea s-a finalizat cu o sesiune de întrebări-răspunsuri, asigurând un schimb de informații, opinii și experiențe între moderatori și participanți.

 

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Înțelegerea Acordurilor de Asociere ale UE și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) cu Ucraina, Moldova și Georgia", condus de Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) la Bruxelles, în parteneriat cu Expert-Grup (Moldova), Institutul de Cercetare Economică și Consultanță Politică (Ucraina) și centrul de consultanță ,,Reformatics” (Georgia), cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (SIDA).