Titlu

Mesajul viceprim-ministrului, ministrului Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, cu prilejul Zilei Economistului
09/24/2017 - 11:22

Dragi prieteni,

 

Ziua profesională a economistului, marcată tradițional în ultima duminică a lunii septembrie, îmi oferă un frumos prilej de a aduce cele mai sincere felicitări şi urări de bine tuturor celor care activează în domeniu.

 

Astăzi, după un efort considerabil, depus de autoritățile Republicii Moldova, a fiecărui dintre dumneavoastră, am reuşit să inițiem şi implementăm un set de programe şi proiecte care au dus la revigorarea economiei naționale,   îmbunătățirea condițiilor de viață şi activitate a cetățenilor, creșterii încrederii partenerilor de dezvoltare în potențialul economic şi uman al Republicii Moldova.

 

Dar acesta este doar un început. În continuare avem de realizat şi mai multe obiective strategice, care au drept scop transformarea Republicii Moldova într-un stat democrat şi prosper, cu o economie dezvoltată şi competitivă nu doar la nivel regional, dar şi mondial.

 

Sunt convins că după finalizarea procesului de reformare a ministerului, într-un format nou şi cu o echipă de profesioniști, vom face față provocărilor, devenind un lider indiscutabil în promovarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare a țării.

 

Vă  mulțumesc pentru dedicație şi profesionalism, dorindu-vă sănătate, prosperitate, împliniri personale şi profesionale!

 

Cu respect,

Octavian Calmîc, 

viceprim-ministru, 

ministru al Economiei şi Infrastructurii