Titlu

Ministerul Economiei lansează Campania ”Zilele businessului regional”
10/16/2015 - 17:37

Ministerul Economiei invită reprezentanții instituțiilor media la conferința de presă privind lansarea campaniei ”Zilele businessului regional”, care va fi susținută de ministrul Economiei, Stephane Bride și directorul ODIMM, Iulia Iabanji.

 

Evenimentul va avea loc, luni, 19 octombrie 2015, la orele 11:00 în sala de ședințe a Ministerului Economiei (Casa Guvernului, intrarea din str. G. Bănulescu-Bodoni, et. 2, bir. 246).

 

Campania ”Zilele businessului regional” reprezintă o serie de evenimente publice, organizate de Ministerul Economiei și ODIMM în perioada 20 octombrie-16 noiembrie 2015, pe platforma incubatoarelor de afaceri din mun. Soroca, Ștefan Vodă, Leova, Rezina, Sângerei, Nisporeni, Dubăsari, Cimișlia și Ceadâr-Lunga. La aceste evenimente vor participa antreprenorii, autoritățile publice locale, primari, ONG-uri locale, specialiști din secțiile economie din Consiliile raionale.