Titlu

Ministerul Economiei și Infrastructurii a participat la Reuniunea Ministerială a Parteneriatului Estic privind Economia Digitală
02/28/2019 - 16:29

Ministerul Economiei și Infrastructurii a participat la Reuniunea Ministerială a Parteneriatului Estic privind Economia Digitală, care a avut loc astăzi la București. Evenimentul a fost găzduit de Președinția României a Consiliului Uniunii Europene și co-prezidată de Comisia Europeană.

 

Președinția României a Consiliului UE și Comisia și-au asumat implementarea celor 20 de obiective ale Parteneriatului Estic până în anul 2020, care au fost aprobate în cadrul Summitului Parteneriatului Estic din 2017.

 

Reuniunea Ministerială privind Economia Digitală a avut loc cu participarea miniștrilor din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din țările membre UE și Parteneriatul Estic (28+6). În cadrul evenimentului au fost discutate evoluțiile din domeniu, direcțiile de dezvoltare pentru perspectiva imediată și domeniile în care țările participante își vor asuma aprofunda cooperarea.

 

Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment de Vitalie Tarlev, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor. Vitalie Tarlev a vorbit despre realizările curente în domeniul economiei și societății digitale, și despre cooperarea în acest domeniu cu țările Parteneriatului Estic și Uniunea Europeană.

 

Discuțiile din cadrul Reuniunii Ministeriale s-au finalizat cu aprobarea, de către Guvernele țărilor Parteneriatului Estic și cele a Uniunii Europene, a Declarației comune, care are scopul de a trimite semnalul politic potrivit pentru intensificarea cooperării digitale dintre țările UE și cele ale Parteneriatului Estic.