Titlu

Ministerul Economiei a transmis Guvernului avizul definitivat privind modificarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător
07/27/2016 - 12:50

27 iulie, Chișinău – Ministerul Economiei a transmis Executivului spre examinare proiectul definitivat al Hotărârii Guvernului privind aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 93 – XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător, elaborat în colaborare cu Ministerul Finanțelor și alte instituții de stat. Guvernul urmează să se expună pe marginea Avizului în cadrul ședinței de azi și să transmită documentul spre aprobare Parlamentului.

 

În opinia autorilor, utilizarea patentei de întreprinzător reprezintă o particularitate a formei de legalizare a activității de întreprinzător, oferind posibilitatea practicării unor genuri de activitate în condiții şi cerințe regulatorii preferențiale. Instituirea patentei de întreprinzător în anul 1998 a avut drept scop susținerea persoanelor fizice în vederea inițierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a afacerii sub diferite forme organizatorico-juridice stabilite prin lege, cum ar fi întreprinderea individuală, societatea cu răspundere limitată etc.

 

Practica internațională demonstrează că asemenea reglementări a activității antreprenoriale, precum există în Republica Moldova nu se mai mențin nici într-o țară. Sistemul european de reglementare și stimulare a micului business prevede un șir de drepturi și obligații, care vin întru consolidarea mediului concurențial în domeniu și introducerea acestor antreprenori în circuitul economic pe principii generale fără a distorsiona veniturile statului.

 

Reieșind din aceste considerente și practica internațională, documentul propune deținătorilor de patentă să desfășoare activitate independentă cu următoarele drepturi: pentru o perioadă nelimitată de timp, comparativ cu până la un an în varianta actuală; înregistrarea să fie efectuată printr-o notificare la primăria localității și înregistrare la organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat prin depunerea unei cereri; plafonul de venituri din vânzări să fie ridicat de două ori, până la 600 mii lei anual; taxarea să fie de 1% din venitul din vânzări, dar nu mai puțin de 3000 lei anual; scutirea de plata taxelor locale (taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru unitățile comerciale/prestări servicii), etc.

 

Pe lângă aceste modificări, se mai propune ca în cazul activității independente, antreprenorii să aibă dreptul la import; comerț atât cu amănuntul, cât și cu ridicata; obligativitatea utilizării mașinii de casă și control cu memorie fiscală, dar costul acestora se deduce din mărimea impozitului spre achitare, precum și oferirea dreptului de a activa oriunde, cu condiția  notificării la primăria localității (locul solicitat este permis prin regulamentul consiliului local de desfășurare a comerțului în teritoriu).

 

Potrivit Avizului, regimul respectiv de impozitare va fi inclus în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2017, iar trecerea de la activitatea de comerț în bază de patentă la noul regim de impozitare a persoanelor fizice, care practică comerțul prin înregistrare ca întreprinzător individual va permite promovarea unei politici echitabile pentru operatorii pieței prin prisma protecției drepturilor consumatorilor.

 

Până la elaborarea proiectului definitivat al Avizului, Ministerul Economiei a organizat mai multe discuții publice la acest subiect - Institutul Național de Cercetări Economice de pe lângă Academia de Științe a Moldovei a prezentat studiul „Activitatea economică în bază de patentă: analiza de țară și bunele practici internaționale”, au fost organizate ședințe de lucru cu participarea reprezentanților instituțiilor guvernamentale, Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, asociațiilor de business și Asociației Micului Business din Moldova.