Titlu

Ministrul Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanții asociațiilor de investitori din Moldova
10/30/2015 - 17:05

30 octombrie, Chișinău Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a discutat astăzi cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane (AmCham Moldova), Asociației Investitorilor Străini (FIA) și Asociației Businessului European (EBA) agenda relațiilor bilaterale pe termen scurt și mediu, fiind identificate problemele cheie cu care se confruntă mediul de afaceri și căile de soluționare ale acestora.

 

În cadrul întrevederii, viceprim-ministrul Bride a accentuat că implementarea proiectelor investiționale, atragerea unor noi investiții străine directe, precum și stabilirea unor relații eficiente de colaborare cu companiile care activează în Republica Moldova poate fi realizată doar în condițiile unei comunicări directe cu mediul de afaceri, asociațiile de business. ”Ministerul Economiei depune toate eforturile pentru atragerea investițiilor în Republica Moldova, crearea unui mediu favorabil pentru activitatea investitorilor, dar astăzi avem nevoie și de un suport din partea mediului de afaceri în promovarea acestor politici, a unei deschideri mai largi în procesul de identificare și soluționare a problemelor care apar în procesul de realizare a proiectelor investiționale sau de altă natură”, a accentuat ministrul Economiei.

 

În acest sens, Stephane Bride a menționat că Ministerul Economiei, pe lângă grupurile de experți, care activează, intenționează să organizeze un șir de forumuri și mese rotunde pentru a discuta situația din mediul de afaceri, de a elabora și implementa împrenă un plan pe termen scurt, mediu și lung. Viceprim-ministrul a mai accentuat că astăzi în proces de lucru se află elaborarea Strategiei de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor pentru 2016-2020.

 

Elena Varta de la FIA, a salutat inițiativa Ministerului Economiei de a stabili un dialog mai eficient și constant cu mediul de afaceri, specificând că în cadrul acestor forumuri pot fi soluționate nu doar problemele cu care se confruntă investitorii străini, dar și agenții economici naționali. În acest context, reprezentantul AmCham Moldova a menționat că în situația social-politică și economică din Moldova, mediul de afaceri are nevoie de susținerea Ministerului Economiei în medierea situațiilor de criză cu care se confruntă investitorii cu organele de control, cu unele instituții de stat, etc.

 

Mila Malairău de la AmCham Moldova a vorbit despre disponibilitatea asociațiilor de business și oamenilor de afaceri de a susține Ministerul Economiei la elaborarea, modificarea sau expertizarea proiectelor de lege, care sunt în proces de elaborare. Reprezentantul AmCham Moldova a specificat că direcțiile principale de colaborare ar fi cadrul de reglementare, transpunerea directivelor și depășirea impedimentelor/obstacolelor în calea mediului de afaceri.

 

Reprezentantul EBA, Ecaterina Chirilenco, a menționat că stabilirea unui dialog constructiv și permanent cu Ministerul Economiei, iar prin intermediului lui, și cu alte instituții de stat, ar permite soluționarea problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri, impulsionarea procesului de atragere a investițiilor în Republica Moldova.