Titlu

Ministrul Economiei a discutat cu Ambasadorul Cehiei stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre două state
06/02/2016 - 18:06

2 iunie,  Chișinău – Stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Republica Cehă și posibilitatea implementării proiectelor investiționale bilaterale au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí.

 

În cadrul discuțiilor Octavian Calmîc și Zdeněk Krejčí au menționat că un rol important în dinamizarea relațiilor dintre două state îi revine Comisiei interguvernamentale moldo-cehe pentru colaborare comercial-economică, convenind, în acest sens, organizarea ședinței ordinare a acesteia în a doua jumătate  a anului curent.

 

Interlocutorii și-au exprimat încrederea că drept un impuls suplimentar pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale va fi și vizita oficială a prim-ministrului Cehiei, Bohuslav Sobotka, la Chișinău, în perioada pe 9-10 iunie 2016, precum și Forumul  oamenilor de afaceri din două țări, la care deja și-au anunțat prezența 18 companii cehe.

 

 

Ambasadorul Krejčí a confirmat disponibilitatea țării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în realizarea reformelor prevăzute de Acordul de asociere cu UE şi în implementarea politicilor de dezvoltare durabilă a țării noastre.