Titlu

Ministrul Octavian Calmîc participă la Reuniunea UNIDO
11/21/2016 - 15:47

21 noiembrie, Chișinău – Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, participă la Reuniunea Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), care se desfășoară în perioada 20 – 22 noiembrie curent, în capitala Austriei, orașul Viena.

 

În cadrul reuniunii, participanții examinează realizările UNIDO pe parcursul celor 50 de ani de existență al organizației, precum și rolul important al acestei structuri în procesul de dezvoltare al industriei în contextul evoluțiilor regionale și internaționale. În opinia ministrului Octavian Calmîc, subiectele abordate în cadrul reuniunii sunt extrem de importante pentru Republica Moldova în procesul de implementare de către Guvern a strategiilor și programelor de industrializare a țării, creării oportunităților de dezvoltare uniformă a tuturor sectoarelor din domeniul dat.

 

Agenda de lucru al vicepremierului Octavian Calmîc include și un șir de întrevederi bilaterale cu omologii din alte state, în cadrul cărora vor fi discutate aspectele cooperării bilaterale și multilaterale prin intermediul diferitor programe și instituții regionale și internaționale.  

 

 

Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială a fost creată la 1 ianuarie 1967, în baza rezoluției 2152 a celei de-a XXI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (17 noiembrie 1966), ca organ central de coordonare a activităților industriale din interiorul sistemului Națiunilor Unite. Obiectivele principale ale UNIDO sunt: promovarea dezvoltării industriale durabile în ţările în curs de dezvoltare şi cu economie în tranziție; dezvoltarea parteneriatelor industriale internaţionale şi promovarea de industrii nepoluante; contribuția la dezvoltarea de capacități şi infrastructuri industriale, prin rolurile sale de forum global de expertiză în domeniul dezvoltării industriale şi de furnizor de asistență tehnică; catalizarea energiilor sectoarelor guvernamental şi privat în scopul obținerii de producții industriale competitive.