Titlu

Moldova și Ungaria vor dezvolta parteneriate strategice
09/26/2014 - 16:03

26 septembrie 2014 - Dinamica relațiilor moldo – ungare, necesitatea extinderii cooperării moldo - ungare, intensificarea schimburilor comerciale, precum și preluarea experiența Ungariei în contextul intrării în vigoare a Acordului de Asociere dintre Moldova și UE au fost principalele subiecte abordate în cadrul Sesiunii plenare a Comisiei interguvernamentale moldo  - ungare, ce a avut loc astăzi, la Chișinău.

 

 Republica și Moldova și Ungaria au creat un cadru legal pentru a elimina barierele de ordin administrativ și pentru a asigura dezvoltarea unor relații fructuoase și diversificarea domeniilor de cooperare între cele două state. Inițiativa de dezvoltare a cadrului legal pentru dezvoltarea cooperării între cele două state a venit de la mediul privat, din partea companiilor producătoare de lactate din Republica Moldova ce vor să se extindă în Ungaria.

 

În vederea valorificării relațiilor economice existente și impulsionării cooperării și identificării noilor sectoare de cooperare, au avut loc ședințele Comisiei interguvernamentale moldo – ungare în perioada 25 – 26 septembrie. În cadrul ședințelor membrii comisiei au purtat negocieri și au identificat 14 sectoare cheie în care poate fi extinsă cooperarea între cele două state, cum ar fi domeniul energetic (infrastructură: rutiera si energetica, in special interconectare la piața europeană și eficiență energetică), farmaceutic, turismului, transportului, investiților, exportului.

 

În acest sens, la finele Sesiunii plenare a Comisiei moldo – ungare copreședinții comisiei viceministrului Economiei Octavian CALMÎC cu Secretarul de Stat, Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria László SZABÓ au semnat Protocolul de cooperare economică dintre cele două state.

 

„Preluarea experienței Ungariei în punerea în aplicare a aquis-ului comunitar, dezvoltarea platformelor comune de dialog între instituțiile de stat și mediile de afacere, pentru a fi încurajate investițiile, schimburile de experiență și stabilirea de parteneriate, sunt o prioritate pentru Moldova, iar astăzi a fost făcut un pas important pentru valorificarea potențialului de colaborare între țările noastre”, a declarat Octavian CALMÎC.

 

La rândul său, László SZABÓ a subliniat deschiderea Ungariei față de Republica Moldova:   „ Este foarte important ca țările noastre să devină doi parteneri strategici. Moldova reprezintă pentru noi o poartă către piața din Est, iar Ungaria va oferi susținerea necesară Moldovei pentru a-i facilita accesul în piața Europeană. ”

 

Moldova și Ungaria au mai semnat  și trei acorduri de cooperare. Ministerul Economiei R. Moldova și Ministerul Economiei Naționale al Ungariei au semnat un Acord de cooperare în domeniul industriei farmaceutice și a dispozitivelor medicale. Ungaria are o industrie farmaceutică avansată, iar o cooperare   în acest sector va asigura producerea în Republica Moldova a unor produse de o calitate superioară, în conformitate cu standardele UE.

 

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria au semnat un Acord de Cooperare în domeniul diplomației economice. Iar între Ministerul Economiei Naționale a Ungariei și Agenția Turismului a Republicii Moldova  a fost semnat un acord privind cooperarea în domeniul turismului.

 

Pentru a susține inițiativele de investiție a reprezentanților mediului de afaceri, partea maghiară propune de a utiliza instrumentele disponibile, oferite de Eximbank Ungaria în partea ce tine de garantarea si acordarea liniilor de finanțare pentru proiectele comune în derulare in RM. Bugetul cumulativ care poate fi accesat in acest sens este de pana la 10 mln Euro. Mecanismul detaliat privind accesarea fondurilor va fi definitivat in scurt timp.

 

 

Un prim pas în consolidarea relațiilor economice, în luna noiembrie, oameni de afaceri din Moldova vor participa în Ungaria la o expoziție auto-moto.

 

 

 

Notă:

Următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale va avea loc anul viitor la Budapesta.

 

NOTĂ INFORMATIVĂ privind relaţiile comercial-economice între Republica Moldova şi Ungaria în perioada ianuarie-iunie 2013/2014