Titlu

Noua Lege a energiei electrice scoasă la dezbateri publice
06/11/2015 - 17:00

Ministerul Economiei a supus, astăzi, dezbaterilor publice noul proiect de Lege privind energia electrică. Principalele prevederi ale acestuia vizează extinderea funcţiilor Guvernului şi Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE), adoptarea unui tip de licenţă pentru furnizarea energiei electrice, dar şi instituirea unui nou model de activitate licenţiată în domeniu. La şedinţă a participat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, reprezentanţi ai instituţiilor de resort, specialişti în domeniu.

 

Potrivit viceministrului Economiei, proiectul nu va schimba mecanismul instituit, ci vine cu completări şi îmbunătăţiri, care vor contribui la liberalizarea pieţei energiei electrice a Republicii Moldova, dar şi apropierea de standardele europene. “Proiectului Legii cu privire la energia electrică  este unul extrem de important pentru noi, în contextul în care Republica Moldova a stabilit opțiunea clară de integrare în Uniunea Europeană și conectare la sistemul comunitar a energiei”, a menţionat Valeriu Triboi.

 

Aşadar, Guvernul urmează a fi împuternicit cu funcţii adiţionale, precum desemnarea operatorului pieţei energiei electrice şi aprobarea de către Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei a unui program privind ajutorul social de stat şi acordarea compensaţiilor consumatorilor vulnerabili. Totodată, ANRE va fi instituţia responsabilă pentru certificarea operatorilor sistemului de transport şi monitorizarea respectării exigenţelor prevăzute în lege.

 

De asemenea, proiectul presupune eliberarea a două tipuri noi de autirizaţii: autorizaţia pentru construcţia şi exploatarea liniilor electrice directe şi autorizaţia pentru sistemul de distribuţie închis, care se eliberează consumatorilor finali ce conectează la reţelele lor electrice alţi consumatori.

 

Documentul mai prevede introducerea unui nou tip de activitate licenţiată, cea de operare pe piaţa energiei electrice, iar pentru activitatea de furnizare a energiei electrice urmează să fie introdus un singur tip de licenţă – licenţa pentru furnizarea energiei electrice, fără a se mai face distincţie între furnizarea energiei electrice la tarife reglementate şi la tarife nereglementate.

 

Proiectul de lege privind energia electrică a fost elaborat de  Ministerul Economiei, cu suportul Secretariatului Comunității Energetice și experților locali USAID, în perioada iulie 2014 - martie 2015. Prezentarea proiectului de lege către Guvern este planificată până la 15 iulie 2015, iar aprobarea de către Guvern și Parlament - pentru trimestrele III-IV ale anului curent.