Titlu

O familie din Cahul a dezvoltat o afacere de succes, beneficiind de un grant nerambursabil în cadrul Programului ”PARE 1+1”
08/17/2017 - 17:20

17 august, Chișinău – În timpul vizitei de lucru în raionul Cahul, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, s-a deplasat în satul Roșu, unde s-a documentat cu activitatea companiei ”Aqualand-S”, fondată în 2015 de familia Spînu, beneficiar al creditului nerambursabil al Programului ”PARE 1+1” în valoare de 200 mii lei din partea Guvernului Republicii Moldova.

 

Fondatorii companiei, familia Spînu, cu banii  proveniți de peste hotare, de la părinții soției, antreprenorul a hotărât să lanseze o afacere în domeniul prestării serviciilor de agrement. Inițierea unei astfel de afaceri a venit ca urmare a lipsei ofertei de servicii similare, atât în orașul Cahul, cât și în sudul Republicii Moldova.

 

În primul an de activitate a fost deschisă o piscină pentru maturi cu o suprafață totală de 250 m2, la fel a fost amenajat teren de joacă pentru copii, un teren de volei pe nisip  și fotbal, etc. Din cadrul finanțării nerambursabile și a contribuțiilor proprii a fost dezvoltată infrastructura căilor de acces, construirea sistemului de aprovizionare cu apă, irigare și canalizare. Valoarea totală a proiectului investițional constituie  circa 508 mii lei. În iulie 2017, antreprenorul a beneficiat de finanțare nerambursabilă în sumă de 200 mii lei, care a fost direcționată în dezvoltarea infrastructurii centrului de agrement.

 

Vicepremierul Octavian Calmîc a salutat inițiativa familiei Spînu, remarcând spiritul de idee, precum și volumul de investiții făcute în construcția și amenajarea locului de agrement. ”Acesta este un exemplu concret de investiții eficiente a remitențelor, de noi abordări din partea tinerilor care au o altă viziune vizavi de dezvoltarea social-economică a țării. Noi vom susține în continuare persoanele cu idei inovatorii, dornice să contribuie la dezvoltarea economică a statului. Anume reieșind din acest considerent, la ședința Guvernului din 10 august curent,  a fost aprobată hotărârea privind majorarea cuantumului maxim al finanțării nerambursabile alocate din contul Programului ”PARE 1+1” de la 200 mii lei la 250 mii lei”, a specificat ministrul Economiei și Infrastructurii.

 

Analizele experților indică că la un leu obținut sub formă de finanțare nerambursabilă se investesc 3 lei în dezvoltarea afacerii. Conform datelor Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, pe parcursul anului 2016 au fost finanțate 346 de proiecte în sumă totală de 66,97milioane lei, ceea ce va favoriza investiții în economia națională de 248,5 milioane lei.

  

Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.