Titlu

O nouă rundă de negocieri la Chișinău privind asigurarea funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean
07/10/2017 - 14:11

10 iulie, Chișinău - Viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei a avut astăzi o întrevedere cu Natalia Boyko, Viceministru pentru Integrarea Europeană din cadrul Ministerului Energiei și Industriei Cărbunelui al Ucrainei.

 

Oficialii au punctat asupra unor șir de subiecte de importanță reciprocă, precum implementarea pachetului energetic III, crearea piețelor de gaze naturale și energie electrică, proiectul de interconectare electroenergetică comună a sistemelor din Ucraina și Republica Moldova cu cel al Europei Continentale (ENTSO-E), aspecte de implementare a agendei de asociere pe domeniul eficienței energetice, precum și spectrul de problematici de țin de Complexului Hidroenergetic Nistrean.

 

Viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei a menționat importanța reluării negocierilor cu privire la proiectul Acordului privind asigurarea funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean, subliniind necesitatea asigurarea securității ecologice a râului Nistru în context transfrontalier. În context, a reiterat că partea moldavă este deschisă pentru negocieri cu grupului de lucru mixt moldo-ucrainean pentru prima decadă a lunii septembrie 2017 la Chișinău.

 

Subiectele negocierilor se vor axa pe patru aspecte cheie, și anume demarcarea frontierei de stat între Republica Moldova și Ucraina, recunoașterea reciprocă a drepturilor și reglementarea raporturilor de proprietate, aspectele de impact asupra mediului și social în contextul exploatării resurselor acvatice din bazinul râului Nistru, precum și alte aspecte ce țin de domeniul energetic.

 

Natalia Boyko, Viceministru pentru Integrare Europeană a Ucrainei a asigurat disponibilitatea părții ucrainene privind reluarea negocierilor pentru luna septembrie și implicarea unor specialiști din domeniu pentru examinarea detaliilor subiectelor de pe agenda de negocieri. De asemenea, a menționat că Ucraina a adoptat un șir de Legi privind sectorul energetic, ceea ce va permite facilitarea și implicarea mai activă în vederea rezolvării și accelerării funcționării Complexului Hidroenergetic Nistrean.

 

Acordul dintre Guvernul RM și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a râului Nistru, semnat la Roma la 29 noiembrie 2012, a fost ratificat abia la 7 iunie 2017 de partea ucraineană. Acordul respectiv a fost menit să înlocuiască Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind gestionarea în comun a apelor transfrontaliere din 23 noiembrie 2003, care nu corespunde principiilor de gestionare a apelor transfrontaliere.

Complexul Hidroenergetic Novodnestrovsk (CHN) a fost pus în funcțiune în anul 1981 (CHE-1) și include două centrale hidroelectrice (CHE-1 și CHE -2) și o centrală hidroelectrică de acumulare prin pompare (CHEAP). CHE-2 este amplasată la 10 km în apropiere de s. Naslavcea, raionul Ocnița care a fost pusă în funcțiune în perioada 1982-2002.