Titlu

Octavian Calmîc către AP Euronest: ”Asocierea între Uniunea Europeană și țările partenere din est sunt măsuri prioritare pentru Republica Moldova”
05/24/2017 - 12:02

24 mai, Chișinău - Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a avut ieri o întrevedere cu membrii delegației Adunării Parlamentare EURONEST (AP Euronest) în cadrul căreia a purtat discuții cu reprezentanții Comisiei pentru integrare economică, aproximare juridică și convergență cu politicile Uniunea Europeană (UE) și Comisiei pentru securitate energetică ale AP Euronest privind măsurile întreprinse și cele ulterioare în vederea accelerării asocierii politice și economice mai profunde între UE și țările partenere din est.

 

În context, Octavian Calmîc a făcut o prezentare amplă privind rezultatele implementării DCFTA  (Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător) timp de doi ani și jumătate, precum și prioritățile actuale, menționând că asocierea între Uniunea Europeană și țările partenere din est sunt măsuri prioritare pentru Republica Moldova, iar în acest scop obiectivele de bază sunt realizarea accesului mai bun pe piață, eliminate taxelor de import și export, precum și eliminarea altor bariere în domeniul comerțului.

 

Printre realizările importante, vicepremierul a menționat creșterea exporturilor și importurilor către țările Uniunii Europeane și Comunitatea Statelor Independente,  numărul  companiilor exportatoare în UE ajungând la 1360, cee ace reprezintă 60 la sută din numărul total de companii exportatoare, cu peste două mii poziții tarifare.

 

De asemenea, UE fiind principalul furnizor de Investiții Străine Directe (ISD), 53,4 % din totalul ISD provin din UE, iar numărul statelor membre UE care au investit în  Republica Moldova a ajuns la 28 țări, printre primele fiind Olanda, Cipru, Franța, Spania, a accentuat vicepremierul.

 

Referindu-se la cele mai importante realizări obținute în sectoarele cheie ale țării, Octavian Calmîc a menționat facilitarea accesului pe piață al mărfurilor, reformarea administrării vamale, întreprinderea măsurilor sanitare și fitosanitare, armonizarea legislației națională la acquis-ul UE, adoptarea a peste 14 mii standarde europene/internaționale și anularea peste mai bine de 10 mii standarde moldovenești conflictuale dar și depășite ca termen. De asemenea, adoptarea unei Legi noi în domeniul achizițiilor publice apropiat de sistemul european de Achiziții Publice, perfecționarea politicii antreprenoriale și industriale, asigurarea accesului partajat la infrastructura de comunicaţii existentă pentru toţi operatorii de telecomunicaţii, la tarife rezonabile, garantate prin lege și crearea condițiilor pentru Parcurile din industria IT.

 

În aceeași ordine de idei, vicepremierul a accentuat că în sectorul energetic au fost înregistrate progrese important, printre care adoptarea Legii privind energia electrică și gazele naturale, reducerea prețului de import al gazelor naturale și energiei electrice cu circa 28%, ceea ce a contribuit ulterior la diminuarea tarifelor pentru consumatorii casnici. De asemenea, au fost instituite Grupuri de coordonare de nivel înalt pentru piața energetică și interconectări la sistemele energetice, precum și adoptate regulamentele pentru etichetarea produselorși proiectarea ecologică a produselor cu impact energetic.

 

Actualmente, peste 20 proiecte și programe finanțate de UE își desfășoară activitate în Republica Moldova întru susținerea eforturilor de implementare a DCFTA, a mai adăugat ministrul Economiei.

 

Parteneri de dezvoltare au apreciat realizările obținute prin intermediul DCFTA și și-au exprimat interesul  pentru exportarea produselor autohtone pe piețele europene de desfacere, precum și pentru noile oportunități comercial preferențiale oferite de Zona Economică Liberă pentru investiții în Republica Moldova.

 

 

Notă: Adunarea Parlamentară Euronest a fost constituită în 2011 și reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic și o platformă de dialog între deputații din Parlamentul European și partenerii estici pe subiecte ce țin de implementarea reformelor politice, sociale și economice. AP Euronest este o Adunare parlamentară mixtă, parlamentari din Parlamentul European și din parlamentele țărilor membre ale Parteneriatului estic, acestea fiind Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina și Belarus. AP Euronest este formată din 4 Comisii parlamentare permanente, Comisia pentru afaceri politice, drepturile omului și democrație; Comisia pentru integrare economică, apropriere legislativă și convergență cu politicile UE; Comisia pentru securitate energetică; Comisia pentru afaceri sociale, educație, cultură și societatea civilă.