Titlu

ONU susține eforturile Guvernului Moldovei în promovarea reformelor de modernizare a economiei naționale
06/23/2016 - 19:13

23 iunie, Geneva - Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a avut astăzi la Geneva o întrevedere de lucru cu Înaltul Reprezentant ONU pentru țările cel mai puțin dezvoltate, țărilor fără ieșire la mare și țărilor mici insulare în curs de dezvoltare (UN-OHRLLS), Gyan Chandra Acharya. 

 
În cadrul discuțiilor cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile economice din diferite zone, posibilitățle exstinderii cooperării bilaterale, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale sau de alt gen în țara noastră.
 
În context, ministrul Economiei a menționat că Guvernul Republicii Moldova este cointeresat în ateagerea investițiilor străine directe în economia națională, deoarece acestea constituie un imbold puternic în dezvoltarea tuturor domeniilor social-economice. 
 
Vorbind despre măsurile întreprinse de autoritățile centrale, inclusiv reducerea numărului actelor permisive și a organelor de control de stat, crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, Octavian Calmîc a menționat și eforturile Republicii Moldova în realizarea angajamentelor internaționale. 
 
Drept exemplu fiimd ultimele evenimente de la Geneva, unde țara noastră a prezentat instrumentele de ratificare a două acorduri importante în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului pentru dezvoltarea în continuare a economiei naționale - privind achizițiile publice și facilitare a comerțului. 
 
Vicepremierul Republicii Moldova a reconfirmat odată în plus poziția fermă a țării noastre privind susținerea deciziilor reuniunilor de la Bali și Nairobi privind eliminarea subvențiilor în agricultură, public stock holding în agricultură și special safeguard mechanism pentru țările în curs de dezvoltare.
 
La rândul său, Gyan Chandra Acharya a apreciat înalt eforturile Guvernului Republicii Moldova privind implementarea unor strategii de dezvoltare economică, bazate pe experiența altor state occidentale. 
 
Referindu-se la aspectele cooperării bilaterale, oficialul ONU a menționat că instituția pe care o reprezintă va susține inițiativele moldovenești privind realizarea unor proiecte investiționale sau de alt gent în infrastructură, dezvoltare regională, sănătate, transporturi, sectorul energetic, etc. "Noi suntem deschiși pentru colaborare cu toate statele lumii, în special cu cele care promovează reforme moderne, în folosul omului",  a punctat oficialul ONU.
 
La întrevedere au participat reprezentantul Republicii Moldova la OMC, Ambasadorul ţării noastre în Confederația Elveţiana, Tudor Ulianovschi, și Corina Cojocaru, Delegat de ţară la OMC, Consilier al Reprezentanţei Permanente a Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU şi alte Organizaţii Internaţionale din Geneva(UNCTAD, ITC, UNECE, ECOSOC, OCHA, OMV).