Titlu

Prima cursă aeriană directă între Chișinău și Geneva va fi deschisă începând cu 15 decembrie 2017
12/14/2017 - 11:15

14 decembrie, Chișinău – La Berna, Elveția, delegația Republicii Moldova și delegația Confederației Elvețiene au apreciat eforturile ambelor părți în procesul negocierilor și pregătirii semnării Acordului privind serviciile aeriene regulate, precum și lansarea primei curse aeriene directe Chișinău-Geneva, începând cu data de 15 decembrie curent, fiind preconizată operarea de către compania Air Moldova a două zboruri săptămânale.

 

Vitalie Iurcu, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, a condus delegația Republicii Moldova, iar delegația Confederației Elvețiene a fost condusă de Livia Leu, Ambasador, Șef al Direcției Relații Economice Bilaterale din cadrul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției (SECO), care au participat la cea de-a VI-a Comisie Mixtă moldo-elvețiană în domeniul comercial – economic ce și-a încheiat recent lucrările la Berna.

 

Vitalie Iurcu a menționat că lucrările Comisiei Mixte moldo-elvețiane s-au soldat cu rezultate concrete în diverse domenii de colaborare, reciproc avantajoase. Atât delegația Republicii Moldova, cât și delegația Confederației Elvețiene au salutat eforturile diplomatice depuse în vederea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Consiliul Federal Elvețian privind serviciile aeriene, care reglementează cadrul juridic al operării zborurilor directe între cele două state.

 

Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Tudor Ulianovschi a apreciat disponibilitatea autorităților elvețiene de a semna acordul bilateral privind serviciile aeriene, reiterând necesitatea creării premiselor necesare consolidării relațiilor inter-umane, culturale și comercial-economice între Republica Moldova și Elveția.

 

Principalele teme de discuții în cadrul Comisiei au vizat atragerea investițiilor în economia națională, dezvoltarea schimburilor comerciale bilaterale, valorificarea asistenței tehnice și financiare oferită țării noastre de către Guvernul elvețian, precum și consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic, financiar – bancar, al inovației și tehnologiei, metrologiei și industriei farmaceutice.

 

De asemenea, printre alte subiecte importante de pe agenda consultărilor bilaterale de la Berna au fost vizate importanța și rolul IMM-urilor, precum şi dezvoltarea mediului de afaceri. În acest sens, părțile au promovat potențialul existent în domeniul agriculturii, comerțului cu bunuri și servicii, pe care îl dețin principalele întreprinderi mici și mijlocii din ambele țări.

 

Totodată, în cadrul Comisiei mixte au fost remarcate evoluțiile Republicii Moldova în dialogul avut cu cele patru state ale Asociației Europene a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), cu statele membre UE, Organizația Mondială a Comerțului, precum și parteneriatul cu Banca Europeană pentru Reconstrucții şi Dezvoltare.

 

În vederea valorificării pe deplin al potențialului comercial-economic bilateral moldo-elvețian, părțile au convenit organizarea celei de-a VII-a comisii mixte comercial – economice la Chișinău.