Titlu

Proiectul legii cu privire la eficiența energetică, aprobat de Guvern
02/22/2018 - 15:47

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege cu privire la eficiența energetică, prezentat de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Documentul a fost elaborat în contextul acțiunilor întreprinse de Ministerul Economiei și Infrastructurii privind armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul eficienței energetice cu acquis-ul Uniunii Europene din sectorul respectiv, și anume de transpunere a Directivei europene 27/2012/UE cu privire la eficiența energetică, precum și a angajamentelor asumate de către Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice și a Acordului de Asociere.

 

„În ultimii trei ani, Guvernul a transpus un șir de directive europene în domenii precum performanța energetică a clădirilor, proiectarea ecologică, energia termică. Prin acest proiect de lege ne propunem adoptarea unui nou cadru primar cu privire la eficiența energetică, un cadru complex și, totodată, care vine să reformateze modul în care acest domeniu este abordat”, a spus ministrul Chiril Gaburici în cadrul ședinței de Guvern.

 

Prevederile proiectului de lege se referă la implementarea conceptului de „scheme de obligații de eficiență energetică”; consolidarea rolului exemplar al clădirilor publice; elaborarea auditului energetic de către marile companii din economia națională, în calitate de instrumente de conștientizare a importanței consumului rațional, dar și a oportunităților existente de raționalizare a acestuia; fortificarea rolului autorităților publice locale în implementarea politicilor de eficiență energetică, implicit a managerilor energetici; promovarea eficienței energetice în procedurile de achiziții publice; promovarea contractelor de performanță energetică etc.

 

O altă componentă importantă a proiectului este revizuirea cadrului instituțional de implementare a politicilor în domeniul eficienței energetice și consolidarea capacităților autorității de implementare. Mai exact, va fi reorganizată Agenția pentru Eficiență Energetică prin fuziune cu Fondul pentru Eficiență Energetică.

 

Aprobarea proiectului de lege cu privire la eficiența energetică este și o condiționalitate inclusă în tranșa a doua din programul de asistență macrofinanciară al Uniunii Europene pentru Republica Moldova.