Titlu

Reforma controlului de stat şi cea în domeniul actelor permisive, discutate la Guvern
02/08/2018 - 18:28

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a participat astăzi la ședința prezidată de prim-ministrul Pavel Filip, la care s-a discutat parcursul implementării reformei controlului de stat și al reformei în domeniul actelor permisive. La întrunire au mai participat secretarul de stat Vitalie Iurcu și reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai Cancelariei de Stat, ai Centrului de Implementare a Reformelor și ai Agenției Serviciilor Publice (ASP).

 

Prim-ministrul a menționat că a fost promovat cadrul normativ necesar pentru optimizarea structurii și efectivului de personal al autorităților cu funcții de control și supraveghere. Totodată, s-a discutat despre necesitatea urgentării elaborării/modificării Regulamentelor de activitate a instituțiilor cu funcții de control, precum și aprobării statelor de personal. În context, premierul a solicitat ca în termen de o lună să fie finalizate aceste proceduri.

 

În cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ce ține de gestionarea procesului de implementare a Sistemului informațional automatizat (SIA) de gestiune și eliberare a actelor permisive (mecanismul ghișeului unic). Până în prezent au fost elaborate pașapoarte pentru primele 46 acte permisive prioritare. Prim-ministrul a propus introducerea treptată a actelor permisive în SIA.

 

De asemenea, a fost luată decizia intensificării discuțiilor pe platforma grupului de lucru cu participarea reprezentanților Cancelariei de Stat, ai ASP și ai Centrului de Guvernare Electronică, pentru soluționarea tuturor impedimentelor de nivel tehnic.