Titlu

Republica Moldova ar putea efectua primele exporturi ale producției avicole pe piața europeană începând cu anul 2017
06/16/2016 - 18:13

16 iunie, Chișinău – Republica Moldova ar putea efectua primele exporturi ale producției avicole pe piața europeană începând cu anul 2017, după implementarea unui set de recomandări UE atât față de infrastructura națională de certificare, cât și vizavi de procesul de producere utilizat de agenții economici. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei vizite de lucru la Grupul de companii avicole ”Floreni”.

 

În cadrul vizitei, ministrul Economiei s-a familiarizat cu procesul de producere a cărnii de pasăre și ouă,  proiectele de dezvoltare și extindere a întreprinderii, precum și problemele cu care se confruntă atât pe piața internă, cât și reieșind din perspectiva exporturilor pe piața comunitară. În cadrul discuțiilor cu conducerea companiei, ministrul Economiei a menționat că autoritățile centrale sunt cointeresate în dezvoltarea ramurii respective, venind cu un șir de inițiative de susținere a producătorilor, inclusiv și în procesul de îndeplinire a cerințelor pentru exportul pe piața comunitară, dar pentru atingerea obiectivelor date este necesară și o cointeresare din partea agenților economici, în special la capitolul modernizare a procesului de producere, ajustării acestuia la cerințele europene.

 

În context, Odiseea Bâta-Bubuioc, directorul general al Grupului de companii avicole ”Floreni”,  a menționat că la moment produsul întreprinderii corespunde standardelor UE, deoarece în procesul de producere sunt folosite metode și utilaje europene, iar în calitate de consultanți sunt specialiști din Germania. ”Pe parcursul ultimelor patru ani am investit în dezvoltarea bazei de producere peste 12 milioane de dolari SUA, modernizând halele de creștere a puilor, construit un incubator cu o capacitate de 16 milioane de ouă pe an, o fabrică de producere a nutrețului combinat, etc. La moment lucrăm asupra soluționării unor probleme tehnologice, inclusiv și celei de prelucrare a deșeurilor, deoarece companiile care activează pe piața autohtonă la compartimentul dat nu fac față cerințelor înaintate atât de legislația națională, cât și cea europeană”, a punctat Odiseea Bâta-Bubuioc.

 

Prezent la întrevedere, Gheorghe Gaberi, directorul general ANSA, a menționat că instituția este în proces de discuție cu partenerii de dezvoltare în vederea construcției unei fabrici  de prelucrare a deșeurilor, iar estimările arată că pentru realizarea unui asemenea proiect ar fi nevoie de o investiție de circa 15 milioane de euro.

 

 

O misiune de evaluare al UE privind îndeplinirea angajamentelor asumate de republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere și celui al Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), în partea ce ține de cerințele de producere și calitate a produselor de origine animalieră, va veni în țara noastră la finele anului 2016.