Titlu

Republica Moldova a fost invitată să participe la Expo Dubai 2020
04/04/2017 - 12:04

4 aprilie, Chișinău – Republica Moldova a fost invitată să participe la Expoziția Internațională Expo Dubai 2020. Invitația a fost lansată de Reem Al Hashimy, ministrul de Stat al Emiratelor Arabe Unite (EAU) pentru Cooperare Internațională și director general al Biroului Expo Dubai 2020, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

 

În cadrul dialogului, Reem Al Hashimy a menționat că EAU sunt gata să ofere toată asistența și suportul necesar Guvernului și companiilor din Republica Moldova pentru a participa la acest forum internațional, care va fi vizitat, conform estimărilor organizatorilor, de circa 25 milioane de persoane din toată lumea. ”Obiectivul nostru este ca în urna acestui forum să crească schimburile comerciale dintre statele participante, să fie stabilite noi relații de parteneriat între companii. Consider că prin participarea la acest eveniment atât Republica Moldova ca stat, cât și companiile din țara dumneavoastră vor avea doar de câștigat”, a accentuat ministrul emiratez.

 

Vicepremierul Octavian Calmîc a mulțumit pentru invitație și a menționat că autoritățile Republicii Moldova vor examina posibilitatea participării companiilor moldovenești la acest eveniment. ”Ținând cont că relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite, precum și alte state din regiune, sunt extrem de modeste, participarea la Expo Dubai 2020 ar fi o oportunitate foarte bună de a prezenta atât potențialul nostru în agricultură, industrie sau alte domenii, cât și o sursă de inspirație și transfer tehnologic pentru proiectele naționale în domeniile resurselor regenerabile și procesării alimentare”, a spus Octavian Calmîc.

 

Ministrul Economiei a accentuat că instituția pe care o conduce, prin intermediul MIEPO, va evalua disponibilitatea și interesul mediului de afaceri din Republica Moldova pentru participare la Expo Dubai 2020 și va notifica organizatorii. În context, Reem Al Hashimy a menționat că autoritățile EAU sunt disponibile să susțină și financiar participarea agenților economici din Moldova la expoziție.

 

Expozițiile de acest gen sunt organizate odată la cinci ani și au o durată de 6 luni. Republica Moldova a participat anterior la asemenea evenimente, inclusiv Hanover (2005),  Shanghai (2010), Milano (2015), etc.

 

 

Vicepremierul Octavian Calmîc efectuează o vizită de lucru în EAU în perioada 1 – 5 aprilie curent, în cadrul căreia are preconizate un șir de întrevederi atât cu oficiali din Emiratele Arabe Unite, cât și cu participanții la Conferința Internațională „Annual Investment Meeting” cu genericul „Investițiile internaționale – calea spre competitivitate și dezvoltare”.