Titlu

Republica Moldova și Republica Croația vor continua să-și protejeze reciproc investițiile
01/30/2018 - 15:12

Protocolul adițional între Republica Moldova și Republica Croația de modificare a Acordului moldo-croat privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, a fost semnat astăzi de către Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, și Davor Vidiš, Ambasador al Republicii Croaţia în Republica Moldova, cu sediul la București. Documentul a fost semnat în cadrul vizitei pe care oficialul croat o întreprinde în țara noastră, în perioada 29-31 ianuarie.

 

Protocolul semnat astăzi prevede modificarea articolului privind ”tratamentul național și tratamentul națiunii celei mai favorizate pentru investitorii ambelor părți”, precum și includerea articolului cu privire la ”interesele esențiale de securitate”. Acordul moldo-croat privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor a fost semnat la 5 decembrie 2001 și a intrat în vigoare de la 20 martie 2007.

 

Părțile și-au exprimat interesul în intensificarea cooperării economice moldo-croate și valorificarea potențialului existent, precum și creșterea investițiilor reciproce. Ministrul Chiril Gaburici și Ambasadorul Davor Vidiš au optat pentru continuarea relațiilor economice prospere între Republica Moldova și Republica Croația.

 

În context, Davor Vidiš l-a felicitat pe Chiril Gaburici și i-a urat succes în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii.

 

 

Conform datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerțului moldo-croat în ianuarie-noiembrie 2017 a înregistrat 2,7 milioane de dolari, în creștere cu 37,8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016. În Republica Moldova sunt înregistrate 13 întreprinderi cu capital croat în valoare de 14,2 milioane de lei.