REȚEAUA DE CENTRE INOVAȚIONALE TIC

 

 

Pentru dezvoltarea capitalului uman necesar pentru alimentarea creșterii industriei IT, cu suportul partenerilor de dezvoltare în anul 2017 și-a lansat oficial activitatea Centrul de excelență în tehnologia informației Tekwill. Centrul Tekwill a fost creat printr-un proiect de parteneriat public-privat în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, cu susținerea financiară a USAID, a Programului Guvernului Suediei (SIDA), precum și a companiilor multinaționale cu renume, precum IBM, Microsoft și alții. Este importantă implicarea și contribuția la acest proiect a Asociației naționale a companiilor private din domeniul TIC (ATIC).

 

Spațiul dedicat Tekwill are o suprafață de 3400 m2. Tekwill oferă acces la 150 de spații de coworking, 12 săli de întîlnire și conferințe, 10 spații de oficii, evenimente antreprenoriale și de comunitate, posibilitatea de conectare la rețele locale.

 

Odată cu dezvoltarea abilităților profesionale în cadrul Centrului de excelență Tekwill, vor crește semnificativ perspectivele și oportunitățile de angajare a absolvenților facultăților IT, de instruire continuă a profesioniștilor din domeniu, precum și posibilitățile de lansare și dezvoltare a noilor afaceri IT.

 

Anume în această privință este foarte necesară studierea, însușirea și aplicarea celor mai bune practici și tehnologii, ceea ce oferă în premieră în Republica Moldova Centrul de excelență Tekwill.

 

În prezent, cu suportul partenerilor, se lucrează la extinderea Centrului de Excelență în IT „Tekwill” la nivel regional, cu stabilirea Centrelor de excelență și inovații în IT la nordul și sudul Republicii Moldova (Bălți și Cahul).

 

Link: www.tekwill.md.