Titlu

Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-chineze va fi organizată la Chișinău, în a doua jumătate a anului
03/12/2016 - 08:41

12 martie 2016, ChișinăuDezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, identificarea și implementarea unor proiecte investiționale noi, precum și realizarea acordurilor bilaterale, semnate de părți în ultimii ani, au fost discutate, la 11 martie curent, de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu Ambasadorul Chinei în țara noastră, Zhang Yinghong.

 

În cadrul discuțiilor, Octavian Calmîc a menționat că China este un partener important pentru Republica Moldova, iar colaborarea bilaterală fructuoasă din ultimii ani a permis implementarea mai multor proiecte avantajoase pentru ambele state în diferite domenii, inclusiv economic, educație, cultură, turism, etc. În această ordine de idei, ministrul Economiei a menționat importanța realizării până la finele anului curent a acordurilor de asistență tehnică oferită de autoritățile de la Beijing pentru modernizarea și dotarea cu noi echipamente a structurilor din cadrul MAI, Serviciului Vamal, sectorul energetic, etc.

 

Vorbind despre dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, Viceprim-ministrul Calmîc, a accentuat că partea moldovenească propune părții chineze organizarea în semestrul II, la Chișinău, a ședinței Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică, în cadrul căreia să fie discutate mai multe aspecte ale relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și China, inclusiv inițierea negocierilor privind semnarea unui Acord de liber schimb dintre cele două țări.

 

Potrivit ambasadorului Zhang Yinghong, la moment, relațiile comercial-economice dintre două state sunt foarte bune și există toate premisele pentru impulsionarea acestora. În accesată ordine de idei, diplomatul chinez a menționat că autoritățile de la Beijing sunt cointeresate în realizarea unor proiecte investiționale de anvergură în țara noastră. ”Sunt sigur, că organizarea ședinței Comisiei interguvernamentale la Chișinău va constitui un bun prilej pentru inițierea unor proiecte investiționale noi, care vor fi reciproc avantajoase pentru ambele state”, a spus Zhang Yinghong.

 

Începând cu anul 1992, între Republica Moldova și republica Populară Chineză au fost semnate 59 de acorduri bilaterale privind cooperarea comercial-economică, evitarea dublei impuneri pe impozitele pe venit și pe capital, serviciile aeriene, domeniile consular, turism, sănătate, cultură, militar, etc.

 

 

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu China, în anul 2015, a înregistrat circa 375 milioane dolari SUA, deținând o pondere de 6,2% în comerțul total al țării noastre. La 4 decembrie 2014 între cele două state a fost semnat Acordul privind cooperarea economică și tehnică, care prevede acordarea de către China țării noastre pentru dezvoltarea sectorului ”Guvernul și Societatea Civilă” pentru anii 2014 – 2017, a unui grant de peste 2,6 milioane de euro.