Titlu

Sergiu Railean: Implementarea DCFTA este prioritară pe agenda MEI
05/20/2020 - 14:20

Implementarea Acordului de Asociere (AA) dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost abordată în cadrul unei întrevederi online dintre Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și Dragoș Tudorache, europarlamentar din partea Renew Europe, raportor la Parlamentul European pentru Republica Moldova.

„Sunt aproape șase ani de când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere. În toți acești ani, progresele înregistrate ne-au permis să vedem impactul benefic pe care îl are Acordul de Asociere asupra cetățenilor și mediului de afaceri. În același timp, suntem conștienți de anumite provocări și restanțe în procesul de implementare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), care pot fi depășite prin efort comun, cu implicarea colegilor din toate instituțiile vizate în proces. La momentul actual, implementarea DCFTA este prioritară pe agenda MEI”, a declarat ministrul Railean.

Potrivit ministrului Railean, odată cu implementarea Acordului de Asociere a fost înregistrată o creștere semnificativă a volumului de export, către piața europeană fiind direcționate circa 66% din exporturi în anul 2019. În același an, numărul companiilor exportatoare în UE a atins cifra de 1837 agenți economici, din totalul de 2518 agenți economici implicați în activități de export.

O adevărată provocare pentru Republica Moldova este obținerea dreptului de a exporta pe piața UE produse de origine animalieră. În prezent, țara noastră este în proces de îndeplinire a condițiilor necesare. În acest context, Dragoș Tudorache a dat asigurări că va susține și va promova interesele țării noastre în forul legislativ european.

Totodată, crearea primului parc digital este o realizare importantă în sectorul TIC. În prezent, în „Moldova IT Park” activează peste 500 de rezidenți activi cu 9 000 de angajați, inclusiv 222 de companii IT nou create și 133 de companii IT cu capital străin din 32 țări.

De asemenea, au fost trecute în revistă măsurile care au contribuit la sporirea competitivității, crearea locurilor de muncă, creșterea exporturilor și a fluxului de investiții străine, inclusiv prin majorarea investițiilor în infrastructura antreprenorială. Astfel, printre progresele menționate s-au regăsit reducerea numărului de acte permisive, implementarea unui set de Programe de susținere financiară și de acces la instruiri a Întreprinderilor Mici și Mijlocii prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii etc.

Nivelul de realizare a Planului național pentru implementarea Acordului de Asociere, în special a Titlului V privind Comerțul, indică o cotă de 64,59%, în perioada anilor 2017-2019.